Care sunt legăturile “de afaceri” ale lui Cătălin Chelu şi Dan Fătuloiu cu judeţul Vâlcea?

duminică, 21 noiembrie 2010

Care sunt legăturile „de afaceri” ale lui Cătălin Chelu şi Dan Fătuloiu cu judeţul Vâlcea?

Nicu Trandafir

După cum se ştie, omul de afaceri Cătălin Chelu şi alte patru persoane au fost audiate, vineri, de procurorii DNA, în urma unei sesizări făcute de secretarul de stat din MAI, Dan Fătuloiu. Potrivit chestorului, i s-au oferit 50.000 de euro, două case în Bucureşti si masini de lux în schimbul intervenţiei în dosarele care-l implicau pe omul de afaceri Cătălin Chelu. În urma sesizării făcute de Fătuloiu, procurorii DNA au organizat un flagrant.

La nivelul judeţului Vâlcea, Cătălin Chelu deţine pachetul majoritar de acţiuni la FAVIL (fosta Fabrică de Aţă). Acesta a reuşit să achiziţioneze prin metode dubioase „tip Alro” în 2001 aproape 70% din acţiunile companiei vâlcene, iar în 2009 a vândut 3,7% din acţiuni. În prezent, Chelu deţine 66,3%, iar SIF Moldova are 20% din acţiunile FAVIL. În urmă cu trei luni, a avut loc şedinţa ordinară a Adunării Generale a Acţionarilor de la FAVIL, şedinţă la care au fost prezenţi acţionari reprezentând 86,2% din capitalul social. Spre surpriza tuturor, reprezentantul legal al acţionarului majoritar, Cătălin Chelu, a votat împotriva propunerii de revocare a administratorului unic, Luminiţa Tiru, propunere care a fost susţinută... chiar de către Cătălin Chelu anterior şedinţei acţionarilor.

Contrar obiectului său de activitate, în 2008, FAVIL a fost obligată de Chelu să cumpere peste 1,9 milioane de acţiuni, în valoare totală de circa 2,4 milioane lei, la următoarele companii listate la bursă: SC Biofarm SA, Banca Comercială Carpatica, Conpet Ploieşti, Banca Română de Dezvoltare, Compania Naţională Transelectrica, Banca Transilvania şi Transgaz. Cum pachetul majoritar de acţiuni la FAVIL este deţinut de Cătălin Chelu nu este greu de presupus că achiziţiile de acţiuni la aceste companii au fost făcute la solicitarea aceluiaşi Cătălin Chelu.

La sfârşitul anului trecut, FAVIL deţinea aproape 1 milion de acţiuni la cinci bănci sau societăţi comerciale cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în valoare totală de peste 610.000 euro. Astfel, la Banca Transilvania, întreprinderea avea acţiuni în valoare de peste 1,47 milioane lei, la Banca Română de Dezvoltare - 770.000 lei, la Banca Comercială Carpatica - 206.000 lei, la SC Biofarm SA Bucureşti - 22.500 lei, şi la SC Conpet SA Ploieşti - 2.700 lei.

FAVIL este folosit ca „vehicul de investiţii”

Pe Bursa de Valori Bucureşti, Cătălin Chelu deţine 14 companii şi un portofoliu în valoare de 30 milioane de euro. Chelu mai deţine pachete de acţiuni la societăţi care activează în domenii precum: producţia de cărămidă refractară, producţia de truse de sudură şi mecanică fină, reşapare de anvelope, producţia de scule de filetat, transport, producţie de aţă. Cătălin Chelu este unul dintre cei mai activi şi mai vizibili investitori români de pe piaţa românească de capital şi este partener cu SIF-urile în mai multe companii. Unele dintre acestea sunt folosite la rândul lor ca vehicule de investiţii, la fel ca FAVIL. Afacerile societăţilor economice ale lui Cătălin Chelu au dus la cumpărarea de acţiuni de la SIF-uri şi a atras atenţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care a sesizat Oficiul Naţional pentru Spălarea Banilor. Cercetările au scos la iveală mai multe aspecte. Societăţile comerciale şi asociaţiile controlate, direct sau indirect, de Cătălin Constantin Chelu, au cumpărat acţiuni emise de cele cinci SIF-uri, în perioada 1999- 2004, prin intermediul SC Eldainvest SA Galaţi. Persoanele ce fac parte din acest grup de interese deţin împreună pachete importante de acţiuni la SIF Moldova, SIF Muntenia şi SIF Oltenia, putând influenţa semnificativ deciziile luate în cadrul acestor societăţi. În încercarea sa de a controla cât mai mult din averea SIF-urilor, Cătălin Chelu a încercat să pună mâna şi pe SIF Oltenia. Cel pe care a vrut să îl schimbe din funcţie ca să îi ia locul este un alt controversat om de afaceri, Dinel Staicu, fostul patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova. N-a reuşit însă.

Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost membru în Consiliul de Administraţie (CA) la SIF Moldova şi a fost revocat din funcţie în februarie 2008. CNVM nu l-a recunoscut pe Chelu în funcţiile de preşedinte şi director general al SIF Moldova şi a cerut convocarea unei adunări generale în care să fie cerută şi părerea acţionarilor cu privire la menţinerea omului de afaceri în funcţia de membru al CA. Chelu a fost sancţionat pentru încălcarea pragului de deţinere de 1% la SIF Oltenia. În replică, miliardarul gălăţean susţine că CNVM este o organizaţie de tip mafiot.

În 2006, mituitorul lui Dan Fătuloiu era din... Vâlcea

O alta tentativă de mituire în care ar fi fost implicat Dan Fătuloiu a avut loc în 2006. Atunci, cel care ar fi urmat să îi dea mită lui Fătuloiu, Florea Olteanu, administrator al unei societăţi agroindustriale din Călimăneşti, judeţul Vâlcea, l-ar fi acuzat pe acesta că i-ar fi cerut, prin intermediul unui intermediar, 5.000 de euro pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar. Presa relata atunci despre o presupusă operaţiune de prindere în flagrant delict ratată care l-ar fi vizat pe chestorul Fătuloiu.

DNA arăta, într-un comunicat de presă din 21 februarie 2007, că în urma unei sesizări făcute de Florea Olteanu în 21 august 2006, procurorii anticorupţie au reuşit prinderea în flagrant delict a învinuitei Maria Gogoaşă, aceasta având asupra sa suma de 5.500 de euro primiţi de la denunţător.

„Din probele administrate a rezultat că banii fuseseră pretinşi cu promisiunea că va uza de presupusa influenţa asupra chestorului principal de poliţie Fătuloiu Dan Valentin, pentru ca acesta din urmă să ia măsurile necesare ca mai multe dosare penale înregistrate la IPJ Vâlcea şi Poliţia Brezoi (dosare constituite ca urmare a plângerilor formulate de denunţător) să fie soluţionate în mod corect. Din probele administrate nu a rezultat, în nici un fel implicarea chestorului principal Fătuloiu Dan Valentin la săvârşirea faptei, motiv pentru care, la data de 12.09.2006, procurorii au dispus declinarea competenţei pentru soluţionarea cauzei faţă de învinuita Gogoaşă Maria pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, preciza atunci DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe