Topul Firmelor Vâlcene se va desfăşura în premieră la Teatrul “Anton Pann”

miercuri, 10 noiembrie 2010

• La ediţia din acest an,


Topul Firmelor Vâlcene se va desfăşura în premieră la Teatrul „Anton Pann”

 

Vineri, 19 noiembrie 2010, la sala mare a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea va avea loc o nouă ediţie a Topului Firmelor Vâlcene 2009, un eveniment organizat ca în fiecare an de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Calculul nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi clase de mărime a firmelor, se va realiza pentru anul financiar 2009, de către CCI Vâlcea, prin prelucrarea electronică a datelor, în baza unei metodologii. Surse de date utilizate: informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor comerciale pentru anul 2009, conforme cu directivele europene, puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice; informaţii despre firmele legal înregistrate în România, puse la dispoziţie de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Vor fi admise să participe la Topul Firmelor Vâlcene entităţile care sunt comercianţi, conform legii, şi au realizat profit brut, conform bilanţului depus pentru anul 2009.

 

Realizarea Topului Firmelor Vâlcene se va face pe şase domenii de activitate: Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Pescuit, Piscicultură; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism. Împărţirea domeniilor pe grupe de activitate se va realiza în baza codului CAEN al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare pentru anul 2009. Clasificarea întreprinderilor pe clase de mărime se va realiza în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, care stabileşte şi criteriile de încadrare a firmelor în aceste categorii: microîntreprinderi - au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mici -  au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mijlocii - au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro; întreprinderi mari - au între 250 şi 999 salariaţi; întreprinderi foarte mari - au peste 1.000 de salariaţi.

 

La ediţia de anul trecut a Topului Firmelor Vâlcene, aproape 30 de firme din Vâlcea au primit Distincţii de Excelenţă, dintre care amintim: SC Uzina Mecanică SA, SC Hidroserv SA, SC Călimăneşti Căciulata SA, SC Hervil SA, SC Fralvil SA, SC Minet SA, SC Proimsat SA, SC Protectchim SRL, SC Remat Vâlcea SA. Trofeul Camerei de Comerţ şi Industrie a fost cucerit de SC Vilmar SA, după ce au fost nominalizate alte trei firme: SC Forconcid SA, SC Şapte Spice SA, şi SC Vel Pitar SA. Era de aşteptat această decizie având în vedere că SC Vilmar SA a obţinut în 2008 un profit record de 31 milioane lei (7,4 milioane euro) la o cifră de afaceri de circa 210 milioane lei. (P.C.)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe