În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2010 am reprezentat România la Conferinţa parlamentară internaţională: „Parlamente, minorităţi şi populaţii indigene: o participare efectivă în viaţa politică”.
Mulţumesc colegilor din Biroul Permanent al Senatului care au înţeles importanţa acestui eveniment şi doresc să-i asigur că au făcut o bună alegere.
Aşa cum anticipasem, acolo, la Tuxtla Gutièrrez, a fost lansată broşura „Studiu de caz: Reprezentarea minorităţilor în Parlamentul român” redactată de un colectiv de specialişti condus de Oleh Protsyk care încununa o analiză efectuată pe o durată de 2 ani de Comisia ONU pentru dezvoltare, la cererea Uniunii Interparlamentare.
Ar fi fost o mare eroare ca să nu avem acolo o voce care să explice situaţia minorităţilor din România, tocmai când timp de o jumătate de zi s-a discutat despre minorităţile din Sud - Estul Europei.
Datorită prezenţei la Conferinţa UIP de la Bangkok, unde delegaţia României s-a remarcat prin introducerea a 5 amendamente la Documentul final, acum am avut onoarea să fiu desemnat speaker şi, în această calitate, am condus, alături de Înaltul Comisar ONU privind drepturile omului, domnul Antti Korkeakivi, lucrările comisiei dedicată minorităţilor în ziua a doua a Conferinţei, iar în final am participat la redactarea Declaraţiei de la Chiapas, România ajungând astfel să fie dată drept exemplu pozitiv.
Mai mult, menţionez faptul că numeroasa delegaţie a Ungariei, prin persoana deputatului Marton Gyongyosi, a redeschis problema Tratatului de la Trianon arătând că Ungaria a pierdut 2/3 din teritoriul său istoric şi că două milioane de maghiari formează, în afara graniţelor Ungariei, dar în jurul acesteia, cea mai importantă minoritate din Europa.
După ce eu prezentasem situaţia minorităţilor din România - unde din 1991 acestea au, prin Constituţie, locuri rezervate în Parlament, conduc acum comisiile pentru drepturile omului şi minorităţi din Senat şi Camera Deputaţilor şi cea maghiară chiar participă constant la guvernare - a fost imposibil pentru delegaţia Ungariei să mai ridice pretenţii.
S-au făcut chiar de râs când au precizat că la ei, românii, deşi în număr de peste 250.000, vor avea un loc „rezervat” abia din 2014, conform noii legi electorale. Unul din delegaţii statului Chile, care a urmat la cuvânt, a spus că dacă într-o ţară europeană abia după 24 de ani de democraţie minorităţile primesc asigurarea participării parlamentare, la ei în Chile populaţiile indigene vor trebui să mai aştepte vreo două decenii pentru a avea un deputat.
Deşi a fost un drum extrem de obositor, cu 16 ore efective de zbor, am reuşit – fiind singurul participant european care a avut această oportunitate – să depăşesc handicapul fizic şi să petrec o după masă sâmbăta şi duminica dimineaţa, la sosire (până la festivitatea de deschidere) în mijlocul populaţiei indigene chochol. Am mâncat cu ei, am participat la discuţii, am dormit la ei şi le-am aflat necazurile. Trăiesc într-o mare sărăcie şi promiscuitate dar păstrează mândria şi blândeţea unor adevăraţi descendenţi Maya.
Aşa am avut un avantaj din start în timpul discuţiilor despre minorităţi şi populaţii indigene şi am luat cuvântul de 7 ori în cele 3 zile dedicate dezbaterilor, având şi o întrebare la care guvernatorul statului Chiapas nu a avut ce să răspundă şi anume de ce statul federal mexican nu a iniţiat măsuri de garantare a creditelor de producţie prin care autohtonii încercau să pornească o afacere.
La astfel de conferinţe, sunt foarte importante şi discuţiile purtate pe coridor, în pauze, într-un cadru mai puţin oficial. A trebuit să depun mari eforturi pentru a înlătura, măcar parţial, confuzia generală pe care parlamentarii din America, Africa şi Asia o aveau despre poporul român pe care îl asemănau cu populaţia romă.
După ce ziarele scriseseră că Sarkozy îi trimisese pe romi înapoi în România, cu greu am putut eu să le explic că romi există în toată Europa ca minorităţi: în Bulgaria, Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Spania etc.
Este o problemă reală şi trebuie să facem ceva concret prin ambasadele noastre. Nu avem voie să mai ascundem gunoiul sub preş pentru că altfel vom fi nu numai ţara lui Dracula, dar şi ţara romilor. Şi cum acest lucru nu e adevărat, haideţi să gândim împreună cum realizăm în România, pe plan intern, o implicare efectivă în viaţa parlamentară, politică, socială şi economică mai bună a minorităţii rome dar pe plan extern să participăm la toate congresele şi conferinţele unde România poate să-şi apere interesele şi imaginea, făcând toate economiile necesare, dar să nu ne lăsăm călcaţi în picioare de reaua voinţă a unora sau neştiinţa altora.
Altfel vom fi marginalizaţi şi penalizaţi, în loc ca România să fie un element de mediere şi echilibru în politica internaţională aşa cum poate merită. Să punem accentul pe calităţile şi nu pe dimensiunea delegaţiei. Inteligenţa, priceperea, abilitatea şi diplomaţia românilor cred că trebuie să fie pusă mai mult în valoare.
În final o reflexie care ar trebui luată în seamă:
Acum, când problema ridicată de UDMR privind Legea educaţiei văd că se discută cu atâta pasiune, nu pot decât să apreciez perseverenţa colegilor mei maghiari de a-şi atinge obiectivele, colegi pe care îi preţuiesc şi îi stimez, dar le reamintesc ceva: în Ungaria cei 250.000 de români declaraţi nu – şi subliniez – NU au nici un reprezentant în Parlament, nici învăţământ liceal sau universitar în limba română şi nici la procese nu au dreptul la apărare în limba maternă.
Textul Declaraţiei de la Chiapas – Mexic îl voi depune la secretariatul Biroului Permanent şi dacă este cazul, propun ca într-un viitor cât mai apropiat să-l aprobăm în Senatul României. Le-ar fi de ajutor tuturor românilor noştri din afara graniţelor, dar mai ales vlahilor din Serbia.
Emilian Frâncu
Senator de Vâlcea
Web Design by DowMedia
