Sparle si soparle

duminică, 7 noiembrie 2010

Sparle si soparle

 

• Se strânge laţul în jurul „măcelarului-şef“ al judeţului Vâlcea, Dumitru Crăciunescu... Probabil pentru că nu a mai depus nici o situaţie financiară în ultimii ani, oamenii de la Oficiul Registrului Comerţului au cerut la Tribunalul Vâlcea dizolvarea societăţii Carvil SA, o întreprindere de renume şi cu vechime luată cu japca şi cumpărată pe nimic în 2001 de acelaşi Dumitru Crăciunescu.

 

• Rămânem tot în zona de afaceri a patronului Dumitru Crăciunescu şi trebuie să spunem că este suspectă decizia deputatului Sorin Zamfirescu de a-i acorda prin 2008 un împrumut de 1,5 miliarde lei vechi patronului de la Diana SRL. Însă, misterul l-am elucidat uşor: deputatul PDL (fost primar al Râmnicului şi fost director al Acvarim) l-a ajutat pe Dumitru Crăciunescu să pună mâna, alături de „vânătorul” Ion Antonescu, pe patrimoniul de câteva milioane de euro al SC Socom SA. Asta pentru că Sorin Zamfirescu era prin 2008 preşedinte al consiliului de administraţie de la societatea respectivă....

 

• Despre venerabilul Sorin Zamfirescu putem spune că la cei 68 de ani ai săi este unul din „bibanii” Camerei Deputaţilor. Pe site-ul Parlamentului, în funcţie de vârstă, deputatul Zamfirescu este trecut pe locul 10, în ordine descrescătoare.

 

• Pe adresa electronică a „Ziarului de Vâlcea“ au început să sosească informaţii privitoare la omul de afaceri Nicu Sofianu. Iată ce ne scrie un cititor: „Întrebaţi-l vă rog despre câţi bani i-a dat Acvarim, sub conducerea lui Sorin Zamfirescu pentru servicii de proiectare la un obiectiv cu finanţare europeană în urmă cu circa 3 ani. Să vă spun eu? 600.000 (şase sute de mii) de euro. Repet, pentru servicii de proiectare. Câţi proiectanţi a avut domnia sa, cât au lucrat şi cu cât au fost plătiţi? Mizeria este cu atât mai mare cu cât consultanţii străini au respins proiectul datorită multiplelor probleme, Acvarim fiind obligat să mai contracteze încă un proiectant pentru a corecta proiectul. Rog investigaţi!” Mulţumim, vom investigha!

 

• Fostul conservator Victor Grigorie dă târcoale de câteva săptămâni liberalilor în speranţa că va fi primit în partid. Însă, având în vedere „cazierul” său politic şi modul cum şi-a trădat foştii colegi, este greu de presupus că va mai fi acceptat în Organizaţia PNL Râmnicu Vâlcea unde deja „musteşte” de foşti conservatori.

 

• Consilierul local liberal Adrian Panduraşu a avut o prestaţie penibilă la ultima şedinţă de Consiliu Local. Panduraşu, altădată o „lebădă mută“, a luat cuvântul pentru a-şi susţine un interes personal. Ruşinică, tânără speranţă galbenă, devenită palidă între timp!

 

• Tot mai multe voci din cadrul PSD Vâlcea înclină balanţa spre sindicalistul Constantin Pîrvu atunci când vine vorba de propuneri asupra candidatului partidului la alegerile pentru Primăria Râmnicului din 2012. Omul a obţinut un scor bun în Râmnicu Vâlcea la alegerile parlamentare din 2008, iar ceilalţi doi (Ion Matei şi Remus Grigorescu) au demonstrat că nu pot strânge suficiente voturi pentru a ieşi primar.

 

• Dacă s-ar face un clasament al celor mai pupaţi în fund politicieni, pardon – lăudaţi, prin mass media, Romeo Rădulescu, primarul Râmnicului, ar conduce detaşat. Spre exemplificare: „Politicianul mesianic al PDL – Romeo Rădulescu“ – este titlul unui aşa-zis editorial dintr-o gazetă portocalie, total aservită PDL. A mai fost unul care era tot atât de lăudat şi pupat în „ms-dos“, ca şi Romică al nostru şi a avut o soartă crudă. Ceauşescu… parcă-l chema!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe