Senatorul Emilian Frâncu, interesat de stadiul proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti

miercuri, 3 noiembrie 2010

Senatorul Emilian Frâncu, interesat de stadiul proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti

În data de 25 octombrie 2010, senatorul liberal Emilian Frâncu a formulat o interpelare adresată ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, interpelarea având ca temă situaţia şi stadiul discuţiilor pentru tronsonul de autostradă Piteşti-Sibiu. „Dată fiind promulgarea recentei legi a parteneriatului public-privat (al cărei coautor sunt) doresc să ştiu, în numele a cel puţin 400.000 de locuitori ai judeţului Vâlcea şi în numele tuturor celor care tranzitează judeţul Vâlcea, care este stadiul discuţiilor legate de execuţia «celebrului Culoar IV», pe tronsonul de transport Piteşti-Sibiu?  Mai mult, toate localităţile care vor fi traversate de această autostradă aşteaptă «marea minune», promisă de însuşi preşedintele Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Îmi amintesc că era un susţinător înfocat al acestui proiect în detrimentul autostrăzii Transilvania. Când vor demara cu exactitate lucrările şi când va fi degrevată Valea Oltului de traficul infernal care se desfăşoară pe această arteră cu doar două benzi, în multe locuri bordată de stânci? Având în vedere că acum există şi două legi pe care toţi le considerau importante - legea exproprierilor şi legea parteneriatului public-privat - iar lipsa lor genera mari greutăţi, vă rog să îmi comunicaţi stadiul «negocierilor» în cazul tronsonului Sibiu-Piteşti, şi ce măsuri intenţionaţi să luaţi pentru urgentarea începerii lucrărilor la acest tronson”, se menţionează în interpelarea parlamentarului vâlcean.

Tronsonul de autostradă care va străbate trei judeţe (Sibiu, Vâlcea şi Argeş) este inclus în Axa Prioritară 7 TEN -T, în fapt coridorul IV pan-european de transport. Acest coridor de transport cuprinde 16 tronsoane de autostradă şi centuri ocolitoare. Marea majoritate a termenelor expiră în 2012. Fondurile pentru realizarea acestor lucrări provin de la Uniunea Europeană, prin ISPA, bănci de investiţii, granturi şi bugetul de stat. Autostrada va porni de la Veştem Sibiu, unde este preconizat un nod rutier. Traseul autostrăzii va intra apoi pe Valea Oltului, până în comuna Racoviţa, după care traseul va intra pe Valea Băiaşului. În continuare, traseul se va desfăşura în apropierea localităţilor Băiaşu, Poiana, iar în zona localităţii Văleni, traseul va intra pe Valea Topologului, de unde se va îndrepta spre Curtea de Argeş. Sfârşitul autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi la intersecţia cu autostrada de centură a municipiului Piteşti. Autostrada Sibiu-Piteşti va avea două benzi pe sens şi este proiectată pentru o viteză medie de 100-120 km/h. Nodurile propuse sunt Veştem, Cornetu, Văleni, Curtea de Argeş şi Bascov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe