Senatorul Coca revine în mijlocul celor care i-au dat votul

duminică, 24 octombrie 2010

• După o perioadă de „hibernare“ politică,

Senatorul Coca revine în mijlocul celor care i-au dat votul

       
Senatorul Laurenţiu Coca, alături de un grup de tineri, a participat sâmbătă 22.10.2010, la o întâlnire cu pensionarii din comuna Olanu.

Greutăţile şi problemele pe care le au persoanele de vârsta a treia  au fost temele principale de discuţie.
,,Retrimiterea legii pensiilor la Parlament este o victorie  a Partidului Social Democrat, prin care se apără drepturile pensionarilor din România.

Retrimiterea legii este rezultatul presiunii făcute de mass-media, de societatea civilă, de sindicate şi de partidele din opoziţie. Solicitarea de a nu egaliza vârsta de pensionare este una a opoziţiei, şi nu a puterii’’ a declarat domnul senator Laurenţiu Coca.

Deşi este un buget de criză, pensionarii au apreciat implicarea Consiliului Judeţean Vâlcea, prin preşedintele Ion Câlea, la lucrările de asfaltare efectuate în comună şi dotarea şcolii cu centrală termică.

După această întâlnire senatorul Laurenţiu Coca a continuat dialogul cu cetăţenii şi preşedintele organizaţiei Drăgoeşti, ziua terminându–se în municipiul Drăgăşani.

                                         

    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe