• Conform unui raport al Administraţiei Bazinale Olt,
Potrivit unui raport de activitate al Serviciului Gestiune, Monitoring şi Protecţia Resurselor de Apă din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Olt, calitatea globală a râului Olt şi a afluenţilor din punct de vedere fizico-chimic se prezintă astfel: din 3465 km aflaţi sub observatie, 1146 km sunt de categoria I-a (foarte bună), iar 112 km sunt de categoria a-V-a (foarte proastă). Din totalul de apă prelevat în anul 2009, industria a utilizat 44,69%, populaţia 53,76% şi agricultura 23,98%. Pe ansamblul Administraţiei Bazinale Olt, s-a obţinut un indice de realizare a balanţei apei de 76,37%. În anul 2009, sursele de apă au avut capacitatea de a satisface cerinţa pentru toate categoriile de consumatori.
În anul 2010, până în luna octombrie au avut loc 4 poluări accidentale. Toate cele patru poluari au avut loc in judetul Valcea, natura poluantului fiind, la toate, produs petrolier. Prima a avut loc pe râul Lotru, loc. Malaia, unde, in urma scaparilor de ulei hidraulic tip TBA 57 de la grupul care se afla in retehnologizare al SC Hidroelectrica SA, acesta a ajuns in lacul Malaia. S-a intervenit prin montarea de baraje absorbante de colectare a uleiului, si prin imprastierea de amterial absorbant de tip Casorb. S-a colectat intreaga cantitate de ulei tehnologic amestecat cu material absorbant, si a fost depozitata in recipienti metalici in patii special amenajate.
Următoarea a avut loc pe pârâul Mamu, loc. Madulari. Poluatorul a fost SC Conpet SA Ploiesti, sector Orleşti Gherceşti. Au avut loc scurgeri de titei care au fost cantonate sub zapada, si, odata cu topirea acesteia, titeiul a fost antrenat in pr. Mamu. Pentru reducerea si stoparea poluarii s-a intervenit cu baraje din baloti, baraje absorbante si material absorbant tip Spillsorb. S-a monitorizat in permanenta modul de evolutie al poluarii pe tot parcursul acesteia.
O alta poluare a avut loc pe râul Olt, lacul Zăvideni, unde au fost observate irizatii pe luciul apei. Poluatorul nu a fost identificat. S-a intervenit cu material absorbant de tip Casorb pentru stoparea propagarii undei de polaure.
În data de 24.03.2010 in timpul inlocuirii unui tronson din conducta de pompare titei a OMV Petrom grup zacaminte Mamu – Otesti – parc Stoilesti, nu s-a blindat capatul liber al vechii conducte, astfel incat la cuplarea noului tronson s-a scurs zestrea conductei vechi in pârâul Staneasca (300 l apa sarata si titei). S-a intervenit cu 6 baraje absorbante si 50 Kg de absorbant Spillsorb biodegradabil.
Web Design by DowMedia