Directorii de la şomaj, găsiţi vinovaţi de... dezastrul din economie

duminică, 17 octombrie 2010

• Aberaţii guvernamentale:

Directorii de la şomaj, găsiţi vinovaţi de... dezastrul din economie

• 1000 de bugetari au ajuns şomeri într-o lună, la Vâlcea

Anda Vlad

În luna septembrie, rata şomajului la nivelul judeţului a fost de 9,2%, în uşoară scădere faţă de luna august când se înregistrase o rată de 9,4% sau iulie cu 9,6%. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Dumitru Cornoiu a precizat că scăderea se datorează faptului că nu s-au mai făcut atât de multe disponibilizări, sperând că rata şomajului se va menţine sub 10% până la finele anului. „Sperăm ca rata şomajului să rămână sub 10%. Ministrul Muncii a ţinut să precizeze că noi, directorii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă suntem vinovaţi în cazul în care rata şomajului ar creşte, ceea ce înseamnă că riscăm să fim daţi afară”, a precizat Dumitru Cornoiu.

Ofertă aproape inexistentă pentru vâlcenii „educaţi”

În prezent, la nivel de judeţ sunt peste 17.000 de şomeri, dintre care numai 6.936 primesc indemnizaţie. Absolvenţii de studii superioare nu au aproape nici o şansă de a-şi găsi un loc de muncă în judeţul Vâlcea, deoarece există doar 29 de posturi vacante pentru ei, şi acestea doar pentru cei cu studii universitare tehnice. „Raportat la alte judeţe din ţară nu stăm prea bine cu oferta locurilor de muncă. Dintre cele 543 de locuri de muncă sunt doar 29 pentru studii superioare, faţă de 1504 de absolvenţi de facultate care solicită un loc de muncă şi asta spune mult”, a precizat Tudor Ştefoane, de la AJOFM Vâlcea. Dintre cele 29 de locuri de muncă oferite prin AJOFM celor cu studii superioare, majoritatea sunt pentru ingineri - construcţii, IT, mecanici. Restul locurilor de muncă sunt în domeniul construcţiilor pentru necalificaţi - sudori, zidar, ferar-betonişti , dar şi în industria alimentară şi servicii.

1000 de bugetari daţi afară într-o lună

Din mediul bugetar sunt 1000 de şomeri înregistraţi în luna septembrie, dar acest număr nu a afectat trendul ratei şomajului. Începând cu finalul lunii noiembrie, rata şomajului va fi afectată o dată cu disponibilizările din construcţii. În fiecare an, în judeţul Vâlcea sunt înregistraţi în perioada noiembrie - martie aproximativ 1000 de şomeri care provin din sectorul construcţiilor. „Rata şomajului la 30.09.2010 în judeţul Vâlcea era la nivelul de 9,2%, în uşoară scădere faţă de luna precedentă, când era de 9,4%. În prezent, 324 de şomeri urmează forme de calificare profesională în meserii ca administrator pensiune, bucătar, contabil, electrician constructor, frizer, inspector resurse umane, mecanic auto, operator calculator, zidar, tehnician maseur. Şi în perioada următoare se vor deschide mai multe cursuri de formare profesională la care cei interesaţi se pot înscrie până la data de 25 octombrie, respectiv operator calculator, croitor îmbrăcăminte după comandă, lucrător în comerţ, mecanic auto, zidar şi maşinist maşini grele – ifronist”, a mai spus Dumitru Cornoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe