Defrişări ilegale, braconaj şi excavări în albia Lotrului, totul cu complicitatea ITRSV Vâlcea

duminică, 17 octombrie 2010

• Conducerea Fundaţiei Guard Forest Vâlcea face dezvăluiri incendiare:

Defrişări ilegale, braconaj şi excavări în albia Lotrului, totul cu complicitatea ITRSV Vâlcea

• „Cu ajutorul rangerilor de la Fundaţa Guard Forest, am identificat acţiuni de braconaj în Rezervaţia Miru Bora, organizate de proprietarii din Obştea Bălceşti - Pereşti şi «sprijinite» de ITRSV Vâlcea”, spune preşedintele Fundaţiei Guard Forest, Gheorghe Deaconeasa • prin defrişarea şi excavarea ilegală a suprafeţelor, s-a adus un prejudiciu statului român de peste 100.000 euro în urma distrugerii biodiversităţii râului Lotru pe o lungime de 5 km, şi a deteriorării terenurilor neproductive pe o suprafaţă de 6 hectare

Petre Coman

Săptămâna trecută, preşedintele Fundaţiei „Guard Forest” Vâlcea, ing. Gheorghe Deaconeasa, a prezentat un scurt bilanţ al activităţii asociaţiei după aproape şase luni de la preluarea în administrare a Sitului Parâng (30.000 de hectare). La eveniment a participat şi renumitul biolog dr. Gheorghe Ploaie, membru în conducerea Fundaţiei Guard Forest.

În special, Gheorghe Deaconeasa şi-a exprimat totala nemulţumire faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea şi Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea) la numeroasele sesizări transmise de Fundaţia Guard Forest cu privire la tăierile ilegale de păduri, la excavarea în albia râului Lotru pe o suprafaţă de 6 hectare, precum şi la braconajul practicat pe teritoriul Sitului Parâng.

„Noi, ca fundaţie, am respectat în totalitate obligaţiile asumate prin convenţia încheiată în luna februarie 2010 cu Ministerul Mediului în privinţa administrării Sitului Parâng. Imediat am început monitorizarea speciilor şi habitatelor de interes comunitar pe cele trei judeţe şi teritorii incluse în Situl Parâng. De mai multe ori am informat direct de producerea mai multor evenimente în zona Novaci - Rânca care au dus la prejudicierea capitalului natural, evenimente produse în Rezervaţia Miru Bora, de doi proprietari de terenuri în complicitate cu inspectorul şef adjunct de la ITRSV Vâlcea, Gheorghe Dinucă.

Vreau să vă spun că din toate instituţiile implicate în Situl Parâng, ca administrare şi control, am întâmpinat greutăţi şi lipsă de colaborare numai din partea ITRSV Vâlcea, în special din partea inspectorului şef adjunct, Gheorghe Dinucă. Am sesizat de scoaterea definitivă şi ilegală din fond forestier a ariei naturale protejate, a suprafeţei de 7 ha teren forestier neproductiv în zona de impact Obârşia Lotrului - Rânca, de către falsul proprietar Ion Tomescu (avizat în prealabil de acelaşi Gheorghe Dinucă), fără aprobări şi documente legale.

S-au trimis la Ministerul Mediului adrese în care înştiinţam de producerea unor evenimente cu impact negativ în zona ariei naturale protejate Rânca - Rezervaţia Miru Bora. De asemenea, am informat ministerul de resort că inspectorul şef adjunct al ITRSV Vâlcea, Gheroghe Dinucă, a refuzat să ne furnizeze informaţii cu privire la scoaterile definitive din suprafaţa fondului forestier a Sitului Parâng. Cu ajutorul rangerilor de la Fundaţa Guard Forest Vâlcea, am identificat acţiuni de braconaj în Rezervaţia Miru Bora, organizate de proprietarii din Obştea Bălceşti - Pereşti şi «sprijinite» de ITRSV Vâlcea, în special de Gheorghe Dinucă şi Mihai Dafinescu de la Ocolul Silvic Novaci.

Toate aceste probleme şi altele sunt create de trei proprietari: Ion Tomescu, Nicolae Pătroi şi Gheorghe Fârlan din Novaci şi Bălceşti. Cei trei proprietari sunt cercetaţi de DNA Piteşti şi IGPR, pentru fals, uz de fals, înşelăciune, în procesul de revendicare a proprietăţilor. Aceştia reprezintă 2% din suprafaţa Sitului Parâng, dacă ar fi proprietari de drept”, a declarat preşedintele Fundaţiei „Guard Forest” Vâlcea, ing. Gheorghe Deaconeasa.

Plângere penală depusă de Fundaţia Guard Forest Vâlcea

Trebuie să mai spunem că, zilele trecute, Fundaţia Guard Forest Vâlcea a formulat o plângere penală pe care a depus-o la Poliţia Vâlcea, Departamentul ordine publică: „Subsemnatul Gheorghe Deaconeasa, director al Fundaţiei Guard Forest, custode Situl Parâng ROSCI 0188, formulez plângere penală împotriva numiţilor: Gheorghe Dinucă, cu domiciliul în Ţicleni-Gorj, inspector şef adjunct la ITRSV Vâlcea; Constantin Bulacu, jurist la ITRSV Vâlcea; şi Ion Tomescu, preşedinte Obştea Pociovaliştea, proprietar la data defrişării şi excavării ilegale a 6 ha de teren în UP V Obârşia Lotrului u.a. 30-44.

În fapt, în martie 2010, după preluarea custodiei Sitului Parâng la data de 22 februarie 2010, mi s-a adus la cunoştinţă de către proprietarii actuali ai suprafeţelor situate în UP V Obârşia Lotrului u.a 30 - 44, că în primăvara anului 2009 li s-au defrişat şi excavat circa 6 ha teren forestier neproductiv, teren care la data defrişării şi excavării se afla în proprietatea lui Ion Tomescu, Obştea Pociovaliştea.

Au sesizat în nenumărate rânduri conducerea ITRSV Vâlcea de ilegalităţile comise de fostul proprietar şi de faptul că le-au dispărut 6 ha de teren neproductiv din fondul forestier naţional, proprietate privată actuală în posesia numiţilor Mirela Dănciu, Rodica Raicu, Victor Cinteză, toţi aceştia puşi în posesie în vara anului 2009 prin executare silită împotriva fostului proprietar Ion Tomescu.

Fundaţia Guard Forest, prin reprezentanţii săi legali, a sesizat în nenumărate rânduri instituţiile abilitate să ia măsuri cu privire la defrişarea ilegală şi excavarea în fond forestier naţional proprietate privată a persoanelor mai sus menţionate, inclusiv conducerea ITRSV Vâlcea, funcţionari publici care aveau obligaţia şi erau obligaţi să ia măsuri conform Codului Silvic, Legii 46/2008 cu ultimele modificări aduse prin Legea 123/2009, art 106 şi 107 şi conform HG 333/21.04.2005 privind reorganizarea ITRSV, dar, până în prezent, ITRSV Vâlcea nu a luat nici o măsură legală.

De aceea, formulăm plângere penală împotriva conducerii ITRSV Vâlcea, împotriva şefului Ocolului Silvic Novaci, Mihai Dafinescu şi a lui Ion Tomescu, fost proprietar la data defrişării şi excavării ilegale a terenului situat în UP V Obârşia Lotrului U. a. 35 N, 36 N, 37 N, 38 N, 39 NI, 40 N, în baza OG 57/2007 art. 52 alin 1 lit b. Prin defrişarea şi excavarea ilegală a suprafeţelor mai sus menţionate s-a adus un prejudiciu statului român de peste 100.000 euro prin distrugerea biodiversităţii râului Lotru pe o lungime de 5 km, distrugerea terenurilor neproductive în suprafaţă de 6 ha, fiind necesare lucrări de reabilitare a albiei râului Lotru şi amenajarea corespunzătoare conform legislaţiei ariilor naturale protejate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe