Mugur Isărescu: în România există o mare confuzie, că e uşor să faci bani

miercuri, 13 octombrie 2010

Mugur Isărescu: În România există o mare confuzie, că e uşor să faci bani

• Guvernatorul BNR despre brocraţia excesivă: „De ce trebuie să completăm atâtea hârtii? De ce trebuie să piardă lumea timpul de câteva ori pe lună, de la Drăgăşani la Râmnicu Vâlcea, să ducă trei hârtii şi să le primească cineva la ghişeu numai ca să îşi justifice o activitate, să avem un aparat mai stufos?“

Guverantorul BNR, Mugur Isărescu, afirmă că în Romania se confundă ideea de afacere în sensul economiei de piaţă cu afacerismul, care are o conotaţie puternic peiorativă, pentru că nu există conştiinţa că a face bani este "o treabă grea, o meserie în sine".

El a arătat că în mediul de afaceri există două confuzii, prima fiind legată de ideea că este uşor să câştigi bani, scrie Mediafax.

"Prima confuzie este că a câştiga bani dintr-o afacere este o chestiune simplă.

Păi atunci, cine nu ar face bani?! Şi orice eşec în acest domeniu este aruncat în oricare altă parte. Dacă s-ar fi aruncat în direcţia că nu am avut şansă, nu am avut noroc, poate ar fi fost bine. Nu există conştiinţa faptului că a face bani, a face profit, cum s-ar spune, este o treabă grea, o meserie în sine", a afirmat guvernatorul băncii centrale.

Isărescu spus că a doua confuzie este că mediul de afaceri poate fi împovărat cu o fiscalitate excesivă.

El consideră că este prea mare numărul impozitelor, nu nivelul acestora, excepţie făcând contribuţiile de asigurări sociale.

"Din experienţa acelei mici vinării aflu câte drumuri trebuie să facă pe la zeci de ghişee şi cum trebuie să te apleci la ghişeu, când ţara este, spun eu, computerizată.

De ce multe din informaţii nu se trimit online? De ce trebuie să completăm atâtea hârtii? De ce trebuie să piardă lumea timpul de câteva ori pe lună, de la Drăgăşani la Râmnicu Vâlcea, să ducă trei hârtii şi să le primească cineva la ghişeu numai ca să îşi justifice o activitate, să avem un aparat mai stufos? După ce ai creat acest aparat stufos vezi cât de greu este să revii asupra lui", a mai afirmat Isărescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe