Deputatul Constantin Mazilu vrea pedepse mai drastice pentru şoferii agresivi

duminică, 10 octombrie 2010

Deputatul Constantin Mazilu vrea pedepse mai drastice pentru şoferii agresivi

Deputatul Constantin Mazilu lucrează alături de colegii săi din Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor la modificarea Codului rutier. Parlamentarii vor introduce în lege o nouă serie de măsuri drastice pentru a pune capăt numărului mare de accidente provocate de şoferii agresivi. Aleşii au în vedere să armonizeze legea pe care o propun şi cu legislaţiile altor ţări care normează acelaşi domeniu.

Şoferii agresivi au scăpat la mustaţă de pedeapsa de a sta până la cinci ani în puşcărie dacă provoacă orice fel de incidente în trafic. Parlamentarii din Comisia de Industrii alături de deputatul de Bălceşti, Constantin Mazilu, au căzut de acord că ar fi fost prea dură o asemenea sancţiune. Însă, politicienii vor să taxeze orice fel de abatere a participanţilor la trafic atât de la regulament cât şi de la normele de conduită. Una dintre premierele pe care deputaţii le-au introdus în textul legii este termenul de “conducere agresivă”.

Astfel, în noul Cod rutier se va specifica faptul că prin conducere agresivă se înţelege efectuarea voluntară de manevre prin care se pune în pericol siguranţa traficului şi care determină alţi şoferi să ia măsuri suplimentare pentru evitarea producerii unui accident. Aici sunt incluse manevrele periculoase, cum ar fi depăşirile riscante sau intrarea în faţa altei maşini urmată de frânare bruscă.

Spaniolii au luat măsuri radicale

Modelul spaniol este principala sursă de inspiraţie pentru deputaţii din Comisia de Industrii. Autorităţile spaniole au luat o serie de măsuri drastice pentru a pune capăt numărului mare de accidente provocate de şoferii agresivi. Concret, în Codul Penal spaniol au fost introduse o serie de infracţiuni specifice circulaţiei pe drumurile publice. Nu doar şoferii agresivi, ci şi cei care încalcă în mod evident regulile şi chiar sfidează orice normă în domeniu pot ajunge după gratii între o lună şi cinci ani.

Aceeaşi pedeapsă o primesc şi cei care conduc un autovehicul sau ciclomotor cu o viteză care depăşeşte cu 70 km/h în zonă urbană sau cu 80 km/h în zonă interurbană viteza legală de pe sectorul respectiv de drum. În Spania, străinii care nu plătesc amenda pe loc rămân fără maşină. Direcţia Generală de Trafic şi Direcţia Generală a Gărzii Civile au anunţat un set de măsuri care să prevină numărul tot mai mare de accidente de circulaţie în care sunt implicaţi turişti sau cetăţeni străini, mulţi dintre ei români.

Autorităţile au instalat radare mobile pe magistralele rutiere des utilizate de către turiştii străini sau unde s-a constatat o frecvenţă mai ridicată a accidentelor produse de aceştia. În plus, sistemele de supraveghere video fixe au fost reprogramate, pentru a face distincţie între numere de înmatriculare spaniole şi cele străine.

Bugetarii, favorizaţi de deputaţi

Comisiile de buget-finanţe şi muncă ale Camerei Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, au decis eliminarea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul pentru bugetari. Propunerea vizează abrogarea articolelor din Legea 329/2009 referitoare la interdicţia cumulului pensiei cu salariul de către bugetari. Potrivit iniţiatorilor, acest proiect de act normativ “îşi propune să corecteze una dintre cele mai flagrante nedreptăţi pe care Guvernul o face societăţii româneşti: interzicerea dreptului la muncă pentru o categorie socială”.

Ei mai susţin că reglementarea prin care pensionarilor le este interzis să fie angajaţi în sistemul public reprezintă o discriminare faţă de alte categorii sociale şi, în acelaşi timp, este modalitatea prin care statul neagă acestor persoane dreptul de a-şi câştiga, prin muncă, o viaţă decentă. Iniţiativa, care a fost respinsă de Senat, urmează să intre pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional. (Mesagerul de Vâlcea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe