|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

BCR ar putea deveni acţionar la Oltchim 

BCR ar putea deveni acţionar la Oltchim

BCR, cea mai mare bancă din România, controlată de grupul austriac Erste Bank, ar putea intra în acţionariatul combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) prin conversia în acţiuni a unei datorii pe care combinatul o are de rambursat, potrivit unui anunţ al conducerii Oltchim.

Dacă operaţiunea se va realiza, ar fi pentru prima dată când o bancă intră în acţionariatul unei companii listate pe Bursă prin conversia unor creanţe, ceea ce ar putea determina şi alte companii îndatorate să negocieze cu băncile creditoare cedarea de acţiuni în schimbul stingerii unei părţi din datorii.

Oltchim a contractat un credit în valoare de 72,4 mil. euro de la BCR în noiembrie 2009, iar o parte din acest credit ar putea fi convertit în acţiuni, odată cu majorarea de capital prin care vor fi transformate în acţiuni şi datoriile combinatului faţă de stat. Oltchim aşteaptă în prezent finalizarea unei investigaţii a Comisiei Europene pentru derularea majorării de capital, după ce acţionarul minoritar al Oltchim, grupul german PCC, a reclamat operaţiunea ca fiind ajutor de stat. Oltchim este controlat în proporţie de 55% de Ministerul Economiei.



”Ca principal creditor, Banca Comercială Română a dorit să verifice dacă strategia de dezvoltare a Oltchim este corectă şi viabilă. Pentru această analiză a fost angajată firma de consultanţă stategică Roland Berger Strategy Consultants, consultant agreat de BCR. În urma analizei făcute de acest consultant, s-a confirmat că, după implementarea strategiei propuse de Oltchim, activitatea societăţii se va redresa şi compania va genera profit”, a precizat conducerea Oltchim într-un raport transmis Bursei de Valori.
 Constantin Roibu, preşedintele Oltchim, a aunţat miercuri intrarea BCR în acţionariatul Oltchim, în cadrul unei conferinţe a specialiştilor din industria chimică. El a precizat că circa jumătate din creditul luat de companie de la BCR ar putea fi transformat în acţiuni.

BCR ar putea primi astfel acţiuni în valoare de 36 mil. euro şi ar deveni cel mai mare acţionar minoritar al Oltchim. Statul, care intenţionează să convertească în acţiuni datorii de peste 500 milioane de lei (118 milioane de euro), va păstra pachetul majoritar de acţiuni.
Reprezentanţii BCR nu au comentat informaţia până la închiderea ediţiei de ieri.

Pentru a putea fi pusă în aplicare această măsură trebuie să fie discutată în adunarea generală a acţionarilor, unde se va lovi probabil de opoziţia grupului german PCC, a cărui participaţie s-ar dilua şi mai mult în cazul intrării BCR în acţionariat.
PCC, care a intrat în acţionariatul Oltchim în 2007, s-a opus până acum tuturor măsurilor de restructurare propuse de conducerea combinatului, susţinând că au la bază o strategie greşită.

Nemţii au contestat la Comisia Europeană garanţiile primite de Oltchim de la stat pentru contractarea de credite.
De cealaltă parte, Oltchim a încercat să se integreze pentru a-şi reduce costurile şi a achiziţionat la sfârşitul anului trecut secţia de petrochimie a rafinăriei Arpechim de la Petrom. Secţia nu a fost încă repornită, deoarece necesită derularea unor investiţii semnificative pentru retehnologizare. Acţionarii Oltchim au aprobat recent contractarea unor credite de 100 mil. euro pentru finanţarea investiţiilor, care au ca scop creşterea producţiei combinatului şi trecerea acestuia pe profit.
Oltchim a avut în primul semestru pierderi de 177 mil. lei la afaceri de 541 milioane de lei, după ce în 2008 şi 2009 a cumulat pierderi de peste 400 de milioane de lei.
Compania avea datorii totale de peste 2 miliarde de. lei la finele lunii iunie şi capitaluri proprii negative de -628 milioane de lei. Compania are o capitalizare de 70,6 milioane de lei. (www.zf.ro)

Leave a Response