|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Consilierii locali aruncă 45.000 euro pe… exproprierea a 27 de garaje 

• Cu toate că sunt amplasate pe domeniul public,

Consilierii locali aruncă 45.000 euro pe… exproprierea a 27 de garaje

Zilele trecute, consilierii locali ai municipiului Râmnicu Vâlcea au aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor construcţii, afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Pod peste râul Olăneşti în prelungirea străzii Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi str. Morilor”. Până aici nimic anormal, însă „surpriza” apare atunci când constaţi că Primăria Râmnicului se pregăteşte să arunce circa 45.000 de euro pe… exproprierea a 27 de garaje amplasate pe domeniul public.

Cei din Primăria Râmnicului spun că suma globală a despăgubirilor a fost estimată pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator atestat ANEVAR şi a fost calculată prin scăderea din valoarea totală a celor 27 de garaje, a sumei reprezentând folosinţa terenului pe care sunt amplasate aceste construcţii, timp de 10 ani calculaţi de la data emiterii HG 1362/2001 privind atestarea domeniului public, până în prezent. Bineînţeles că despăgubirile privind exproprierea se vor suporta din resurse proprii ale bugetului local şi din împrumut bancar.

Se ştie că prin HG nr. 998/2008, Guvernul României a aprobat desemnarea municipiului Râmnicu Vâlcea ca pol de dezvoltare urbană, respectiv localitate în care urmează a se realiza cu prioritate investiţii din axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” a Programului operaţional regional 2007-2013, iar prin Hotărârea nr. 59/2009, Consiliul Local a aprobat portofoliul de proiecte ce urmează a fi incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului realizabile prin Axa 1. Printre proiectele cuprinse în PIDU se regăseşte şi obiectivul de investiţii „Pod peste râul Olăneşti în prelungirea străzii Carol I, inclusiv legăturile eu Calea lui Traian şi str. Morilor”.

Realizarea acestui obiectiv de investiţii pe amplasamentul stabilit atât în studiul de fezabilitate cât şi în proiectul tehnic, afectează garajele existente pe malul drept al râului Olăneşti, în zona blocurilor 6 şi B3 de pe Aleea Olăneşti. Cele 27 de garaje au fost construite în baza Autorizaţiei de construire nr. 984/6891 din 18.09.1981 de către Asociaţia Construcţii Garaje-Zona 1 Mai Olăneşti şi sunt proprietatea membrilor acestei asociaţii, persoane fizice care domiciliază majoritatea în blocurile din zonă. Terenul pe care sunt construite aceste garaje, aparţine domeniului public al municipiului, atestat prin HG 1362/2001.

Conform prevederilor din Legea privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local. În înţelesul acestei legi, lucrările de construcţie de drumuri, reprezintă lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a acestora, astfel încât acest obiectiv de investiţii reprezintă lucrare de construcţie de drumuri de utilitate publică. (N.T.)

Leave a Response