Aglomeraţie la centrele de copii şi bătrâni

miercuri, 6 octombrie 2010

Aglomeraţie la centrele de copii şi bătrâni

În mai multe centre de îngrijire şi asistenţă pentru copii şi bătrâni din Vâlcea beneficiarii au ajuns să stea câte doi în pat, pentru că cererile de internare şi cazurile grave au obligat conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea să accepte internarea peste numărul de paturi disponibil. În acest moment, sunt cu mai mult de 50 de persoane în plus faţă de locurile disponibile. Directorul general al DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea spune că este nevoit să primească anumiţi beneficiari în centre pentru că situaţia lor socială este specială. „Sunt oameni foarte mulţi care nu mai au rude care să aibă grijă de ei, iar acest lucru înseamnă că noi le suntem singurul sprijin, iar alţii, care au fost lăsaţi de copii cu ani înainte la noi nu mai sunt luaţi niciodată, aşa că paturile se eliberează, în 90% din cazuri doar pe cale naturală, adică prin decesul unor beneficiari”, spune Nicolae Badea.

Cu toate acestea, conducerea DGASPC este nevoită să refuze multe cereri venite pe parcurs, dacă acestea nu sunt foarte grave, din lipsă de spaţiu. În acelaşi timp, Departamentul de Asistenţă şi Sprijin pentru Protecţia şi Promovarea drepturilor Copilului înregistrează de asemenea un număr mare de cereri din partea părinţilor, prin care se solicită sprijin pentru copii pentru ca aceştia să îşi poată continua studiile, situaţie întâlnită în special la familiile din mediul rural. Părinţii apelează la un astfel de ajutor social  pentru a încerca să le asigure un viitor mai bun copiilor lor. Sunt foarte multe solicitări pentru instituirea unei măsuri de protecţie specială faţă de copii atât din partea părinţilor, cât şi din partea autorităţilor locale (primăriile de domiciliu). Sunt cazuri în care părinţii sunt plecaţi în străinătate şi şi-au lăsat copiii în grija diferitelor persoane care îi abuzează, sau chiar părinţii nu se ocupă în mod corespunzător de creşterea sau îngrijirea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe