|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Zilierii, impozitaţi cu 16 la sută 

Zilierii, impozitaţi cu 16 la sută

Guvernul României vrea să impoziteze cu 16 la sută şi activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Conform unui proiect de lege aprobat de Executiv miercuri, muncitorii cu ziua vor avea un carnet special, eliberat de primării. În categoria activităţilor cu caracter ocazional care pot fi prestate sunt incluse următoarele domenii: activităţi gospodăreşti, agricultura, vânătoarea şi pescuitul, silvicultura şi exploatări forestiere, piscicultura şi acvacultura, pomicultura, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, activităţi cu caracter cultural.

Beneficiarul care, conform legii este persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional, va ţine evidenţa zilierilor într-un registru de evidenţă, iar zilierul va avea un carnet, care va ţine loc de contract. Eliberarea carnetului de zilier se va face de primăria în a cărei circumscripţie teritorială urmează să se desfăşoare activitatea sau în care îşi are domiciliul, la solicitarea beneficiarului sau a zilierului.

Beneficiarul lucrării va avea obligaţia să achiziţioneze de la primărie timbrul aferent remuneraţiei convenite cu zilierul. „Avem impozit de 16%, un impozit pe venit care se reţine de beneficiarul activităţii. (…) Iar, ca noutate, introducerea unui timbru emis de Ministerul de Finanţe, timbru care conţine în costul lui acest impozit de 16%”, a afirmat Ioan Nelu-Botiş, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Timbrul pentru activităţi ocazionale reprezintă contravaloarea impozitului pe venit şi poate fi de două tipuri: timbrul standard, echivalentul impozitului pe venit, calculat la durata de opt ore a zilei de muncă, înmulţit cu cuantumul salariului minim orar, stabilit prin Hotărâre de Guvern şi timbrul de completare, echivalent impozitului pe venit calculat la 10 lei. Modalitatea de emitere a timbrelor pentru activităţi ocazionale, precum şi valoarea acestora se stabilesc de către Ministerul Finanţelor Publice şi se reglementează printr-un act normativ în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi.

„Controlul privind aplicarea prevederilor incluse în acest proiect de lege se va face de inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii şi Inspectoratelor Teritoriale de Muncă şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, a precizat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Nelu-Botiş. Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Leave a Response