|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Varujan Vosganian şi-a lansat la Vâlcea “Cartea Şoaptelor” 

Varujan Vosganian şi-a lansat la Vâlcea „Cartea Şoaptelor”

Volumul „Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian a apărut la Editura Polirom, în colecţia „Fiction. LTD”. Fostul ministru a fost prezent vineri la Biblioteca Judeţeană Vâlcea pentru a-şi lansa volumul. La numai trei luni de la apariţia romanului, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă. Varianta în limba spaniolă a romanului, „El libro de los susurros”, va apărea cel mai târziu la începutul anului 2011. Varujan Vosganian a obţinut pentru „Cartea şoaptelor” Premiul „Cartea anului 2009″, acordat de revista „România literară”, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei „Convorbiri literare” pe anul 2009, dar şi Premiul revistei „Observator cultural” pe anul 2009, la secţiunea Proză. Romanul a fost nominalizat la Premiile USR pe anul 2009, secţiunea Proză.

Istoria convoaielor interminabile de surghiuniţi în Cercurile Morţii, în deşertul Deir-ez-Zor, istoria genocidului din 1915 împotriva armenilor, istoria armenilor care au luat drumul exilului îşi află în paginile din „Cartea şoaptelor” o ilustrare cu adevărat răvăşitoare. Volumul începe într-un registru pitoresc, pe o străduţă armenească din Focşaniul anilor ’50 ai secolului trecut, printre aburii cafelei proaspăt prăjite şi miresmele din cămara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele şi fotografiile bunicului Garabet. „Bătrânii armeni ai copilăriei” lui Varujan Vosganian nu au de istorisit întâmplări delectabile, ci fapte de-a dreptul neliniştitoare. Povestind, ei încearcă să se despovăreze de o traumă – a lor şi a predecesorilor. Primele date din această scurtă biografie se regăsesc chiar în Cartea şoaptelor.

Varujan Vosganian s-a născut la Craiova, la 25 iulie 1958. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Focşani. A absolvit Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, apoi Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice şi Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Este senator de Iaşi şi între decembrie 2006 şi decembrie 2008 a fost ministru al Economiei şi al Finanţelor. Lucrările sale includ trei volume de poezie – „Şamanul albastru” (1994), „Ochiul cel alb al reginei” (2001), „Iisus cu o mie de braţe” (2005) –, precum şi volumul de nuvele „Statuia comandorului” (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Leave a Response