Sparle si soparle

duminică, 3 octombrie 2010

Sparle si soparle

• OLTCHIM, vedetă pe bursă. Miercuri, 29 septembrie, la Bursa de Valori Bucureşti titlurile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) erau printre cele mai tranzacţionate din piaţă, acestea consemnând un avans de 6,9% pe un rulaj de circa 210.000 de lei.
• Societatea de transporturi rutiere mărfuri AMITRANS a intrat în atenţia organelor de control financiar ale judeţului. Mai multe instituţii vor demara controale la societatea care-şi desfăşoară activitatea pe Platforma Industrială Sud a municipiului Râmnicu Vâlcea.

• Suntem şi noi de acord cu ziaristul Petre Tănăsoaica când scrie într-un editorial următoarele lucruri, referindu-se la Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea: „…De altfel, este de notorietate că sub preşedinte (Ion Cîlea – nr), cu foarte putine excepţii, structurile de conducere sunt constituite din oameni mediocri. Cu Organizaţia de Femei a procedat la fel cum a procedat şi cu Organizaţia de Tineret, unde a fost promovat un obscur băiat cu şcoala făcută la barieră pe principiul că e fratele fostului şef de la tineret. Bietul băiat, în afară de maşina preşedintelui, nu credem că e în stare să conducă altceva“ Totuşi, dacă aceasta este părerea sinceră a domnului Tănăsoaica, nu înţelegem de ce publicaţia pe care o conduce i-a făcut o campanie electorală furibundă respectivului „băiat obscur cu şcoala făcută la barieră“?

• Consiliul Judeţean Vâlcea a organizat recent o licitaţie electronică pentru contractarea unei finanţări rambursabile interne în sumă de 32.500.000 lei (aproximativ 8 milioane de euro), pentru realizarea unor investiţii de interes  public judeţean(în special reabilitări de drumuri), pe anul 2010. La licitaţie s-au înscris doar Banca Comercială Română şi Raiffeisen. CEC Bank a avut o încercare eşuată de a participa la licitaţie datorită unei banale probleme...tehnice. Pe surse am aflat că oferta câştigătoare va fi desemnată cea depusă de Raiffeisen.

• Cunoscutul deputat PDL Sever Voinescu s-a aflat duminică, 3 octombrie, în judeţul Vâlcea. Deputatul a dorit să petreacă momente de linişte sufletească la Sfânta Mânăstire Dintr-un Lemn din localitatea Frânceşti.

• Primarul Romeo Rădulescu are probleme evidente în a conduce destinele municipiului Râmnicu Vâlcea. Nu acelaşi lucru se poate spune şi când trebuie să danseze cu prilejul vreunei chermeze. Sprinten ca o căprioara! Rădulescu este un dansator desăvârşit de...„Ciuleandra“. „Foaie verde siminoc, ţineţi Ciuleandra pe loc/ Şi înc-odată mai băieţi, hop ş-aşa ş-aşa“ – sunt versurile preferate ale edilului râmnicean.

• Un băieţas certat cu legea pe meleaguri străine, care şi-a tras o firmă în România, primeşte spre executare (şi încasarea banului public) toate lucrările din localitatea Păuşeşti Otăsău. Oamenii din localitate spun că primarul Pîrvulescu nu cârteşte în faţa lui Apozdolescu. Ce doreşte afaceristul dubios este literă de lege pentru primar...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe