Senatorul Frâncu cere bani pentru drumul dintre Câineni şi Curtea de Argeş

duminică, 3 octombrie 2010

Senatorul Frâncu cere bani pentru drumul dintre Câineni şi Curtea de Argeş

Senatorul PNL Emilian Frâncu i-a cerut săptămâna trecută ministrului Turismului modernizarea drumului naţional DN 7D Câineni – Racoviţa – Perişani - Curtea de Argeş, cu prelungire şi în judeţul Argeş, solicitare pe care a făcut-o şi în mandatul precedent, fără succes însă. „Revin cu solicitarea de a prinde în bugetul pe 2011 al Programului de modernizare a drumurilor naţionale şi drumul naţional DN 7D Câineni – Racoviţa – Perişani - Curtea de Argeş, care a intrat în reabilitare din anul 2008 şi care are în continuare nevoie de investiţii importante.

Potenţialul turistic al Ţării Loviştei a devenit din ce în ce mai cunoscut, atât prin prisma istoriei locului (vestita bătălie de la Posada se presupune că a avut loc aici), cât şi a peisajului montan care îi conferă un caracter de unicitate, numărul crescut al pensiunilor şi hotelurilor din regiune demonstrând potenţialul de atractivitate al acestei zone. În vederea fluidizării traficului pe ruta Sibiu-Piteşti, tronson folosit zilnic de peste 30.000 de autovehicule, s-a luat decizia construirii unei autostrăzi care va tranzita judeţul Vâlcea pe o porţiune de 37 de kilometri, pe tronsonul Câineni – Racoviţa – Perişani.

Din păcate, abia după 2015 sunt speranţe ca să se înceapă realizarea acestui tronson. Vă rog să aveţi în vedere prelungirea DN 7D şi în judeţul Argeş unde este acum, în fapt, un simplu „drum comunal”. Trebuie să se asfalteze un tronson de numai 4 kilometri (evident, fiind nevoie şi de insistenţe la Consiliul Judeţean Argeş) lucru care ar permite o preluare civilizată a traficului de pe DN7 şi scurtarea cu 50 de kilometri a drumului spre Piteşti. În acest moment, turistul care doreşte să ajungă mai repede de la Câineni la Piteşti alege acest Drum Naţional (DN !!! 7D) prin Ţara Loviştei, după ce merge câţiva kilometri pe asfalt, trece prin zone „calamitate” (unele, însumând 25 de kilometri, nu au fost nici măcar pietruite) şi ajunge, după ce depăşeşte arealul localităţii Perişani, din judeţul Vâlcea, în plin câmp.

Conştientizează că se află în „vestul sălbatic”, pierdut într-o lume ireală şi ostilă. Dacă are norocul să întâlnească vreun sătean, rătăcit şi el prin zonă, află cu stupoare că Drumul Naţional arată ca un drum comunal (!?!) căci cei din judeţul Argeş nu înţeleg importanţa economică, socială şi turistică a unei minime investiţii în infrastructura locului Vă rog, doamnă Ministru, să-mi comunicaţi de ce nu s-a considerat, de atâta timp, oportună finalizarea DN 7D şi dacă veţi dispune realizarea unei analize de către specialiştii din minister, în colaborare cu cei de la CJ Argeş, pentru ca „să-l ajute pe turistul rătăcit în Ţara Loviştei vâlcene să ajungă cu maşina întreagă la Curtea de Argeş” prelungind acel drum legendar (şi la propriu şi la figurat)”, spune Frâncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe