Amenzi prin poştă pentru şoferii care circulă fără rovignete

duminică, 3 octombrie 2010

Amenzi prin poştă pentru şoferii care circulă fără rovignete

De la 1 octombrie au început să funcţioneze camerele de supraveghere care au fost instalate pe drumurile naţionale, pentru depistarea şoferilor care circulă fără rovignetă. Numerele maşinilor sunt scanate şi introduse într-o bază naţională de date, care gestionează toate rovignetele emise în ţară. La Vâlcea, astfel de camere sunt instalate la Seaca, la intrarea în staţiunea Călimăneşti – Căciulata, pe Drumul Naţional 7 (E81).

Şoferii tuturor maşinilor care tranzitează Valea Oltului fără rovignetă vor fi amendaţi prin poştă dacă nu au plătit taxa de drum. Sistemul de supraveghere se numeşte Sistem Informatizat de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Controlul Rovignetei (SIEGCMR), iar şeful secţiei Drumuri Naţionale-Vâlcea, inginerul Eugen Mănescu spune că cele patru camere speciale scanează numerele de înmatriculare ale maşinilor, care sunt apoi introduse într-o bază naţională de date, la care sunt conectate toate punctele de vânzare a rovignetelor. „Şoferii care vor fi descoperiţi că nu şi-au plătit taxa de drum, vor primi acasă amenzi emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România”, a spus Mănescu.

Vâlcea a fost ales pentru implementarea acestui sistem pentru că traficul pe Valea Oltului este intens, zona fiind tranzitată zilnic de 12.000 - 30.000 de autovehicule. Amenzile pentru neplata rovignetei sunt usturătoare, ele fiind în funcţie de capacitatea cilindrică a maşini. Ele pot fi cuprinse între 250 de lei şi 4.500 de lei, sau jumătate din amendă în cazul plăţii în 48 de ore de la data primirii înştiinţării scrise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe