Vâlcenii au dat buzna la bursa locurilor de muncă

duminică, 26 septembrie 2010

Vâlcenii au dat buzna la bursa locurilor de muncă

Vineri, 24 septembrie, peste 1200 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 650 absolvenţi au participat la Bursa forţei de muncă, organizată de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea. La bursă au fost prezenţi 48 de angajatori  care aveau disponibile 614  locuri de muncă în diverse domenii de activitate şi meserii, precum inginer, consilier financiar, lăcătuş mecanic, sudor, tâmplar, muncitor necalificat, electrician, instalator, zidar, barman, motostivuitorist, agent de pază sau confecţioner textile. Dintre participanţi, 720 au fost selectaţi de angajatori pentru interviu sau probă de lucru, dintre care 570 de absolvenţi.

Au fost încadrate pe loc 68 de persoane, dintre care 38 de absolvenţi. „Atât angajatorii, cât şi şomerii prezenţi au completat chestionare în scopul realizării unei diagnoze a pieţei muncii locale, în vederea corelării măsurilor active derulate de instituţia noastră cu cerinţele pieţei, respectiv formarea profesională, consilierea, consultanţa în iniţierea de afaceri, mediere, stimularea angajării din perioada şomajului,  completarea veniturilor salariale, prevenirea şomajului, facilităţi EURES  şi altele”, a menţionat Dumitru Nicu Cornoiu, directorul executiv al AJOFM Vâlcea. Bursa a fost organizată pentru a veni în sprijinul vâlcenilor, mai ales a absolvenţilor promoţiei 2010, care doresc să se angajeze sau să beneficieze de serviciile AJOFM Vâlcea.

Acţiunea s-a desfăşurat şi la nivel naţional şi a avut ca scop diminuarea decalajului dintre cererea şi oferta de locuri de muncă, fenomen care s-a acutizat în ultimele luni, precum şi familiarizarea cu cerinţele pieţei muncii a persoanelor tinere, ieşite dintr-un ciclu de învăţământ, în acest context fiind invitaţi şi elevi ai claselor terminale din mai multe grupuri şcolare vâlcene. Pentru această bursă, AJOFM Vâlcea a contactat direct 105  angajatori din judeţul Vâlcea, oferind în final 586 de locuri de muncă vacante. La nivelul regiunii Olteniei erau înregistraţi 93.687 de şomeri la sfârşitul lunii iulie 2010. Numai în ultimul an 30.966 de persoane au rămas fără salariu, rata şomajului la Vâlcea fiind de 18,9 la sută. În judeţul Vâlcea, din aproape 450.000 de locuitori sunt numai 77.024 de salariaţi, 104.346 de pensionari şi 18.000 de şomeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe