|joi, ianuarie 17, 2019
  • Follow Us!

Social-democraţii vâlceni, împotriva disponibilizărilor din CFR 

Social-democraţii vâlceni, împotriva disponibilizărilor din CFR

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea s-a declarat împotriva ultimelor decizii ale Guvernului împotriva angajaţilor Căilor Ferate Române şi consideră că acestea vor avea efecte negative şi în cazul judeţului Vâlcea, unde organizarea de şantier de-a lungul magistralei feroviare Râmnicu-Vâlcea – Vâlcele trebuia să fie încheiată la această oră, iar materialele pentru refacerea terasamentelor, drenajelor, capetelor de viaducte, a podurilor şi podeţelor trebuiau asigurate, iar constructorii de căi ferate să se afle în dispozitiv. „În luna octombrie 2009 când, în calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, am semnat certificatul de urbanism, la cererea Direcţiei Regionale CFR Craiova, pentru executarea noii linii de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea.

Potrivit documentaţiei, valoarea lucrărilor a fost estimată la 150 de milioane de euro, fondurile urmând să fie folosite la executarea a 138 de lucrări de artă, respectiv 2 tuneluri, 3 pasaje inferioare, 15 viaducte, 118 poduri şi podeţe şi 5 staţii de cale ferată. Construcţia acestei magistrale feroviare nu este capriciul cuiva, ci se motivează prin mari avantaje economice”, a apreciat Ion Cîlea. Calea ferată Vâlcea – Vâlcea ar scurta legătura dintre Bucureşti şi Sibiu cu peste 107 kilometri şi, implicit, scurtarea distanţei dintre Arad – Bucureşti, asigurând o poziţie strategică pentru judeţul Vâlcea pe culoarul IV Paneuropean.

De acest avantaj fuseseră legate şi speranţele Companiei Ford, de a beneficia de infrastructură feroviară pentru transportul celor 1000 de maşini pe care urmează să le producă zilnic la Craiova. „Deosebit de grav este nu numai că au fost sistate din nou lucrările pe magistrala Vâlcele – Râmnicu Vâlcea, ci şi faptul că „acarii” din Palatul Victoria au tras pe linie moartă întregul sistem feroviar al României, ţara care, între cele două războaie mondiale dispunea de cea mai extinsă reţea de căi ferate din Europa. Actualii guvernanţi nu vor să vadă că, astăzi, toată Europa tinde să înlocuiască transportul rutier cu un mijloc de cărăuşie mai rapid şi mai ecologic. În timp ce ţările Uniunii Europene se reorientează către reţeaua feroviară pentru a proteja mediul, România acţionează exact pe dos”, a mai precizat vicepreşedintele PSD.

Datele oficiale arată că 43% din căile ferate (5.596 km) şi 96% din podurile feroviare (4.055 bucăţi) au nevoie urgentă de reparaţii capitale. România investeşte în căile ferate de 58 de ori mai puţin decât Bulgaria şi de 480 de ori sub alocaţiile Ungariei, ţara noastră având cea mai slab finanţată infrastructură din Europa. În timp ce Ungaria investeşte anual câte 70.500 euro pentru fiecare kilometru de cale ferată, Grecia – 90.000 de euro, Italia – 220.000 euro, pentru repararea şi modernizarea căilor ferate din România, Guvernul a alocat în acest an doar…..147 euro/kilometru.

Pentru lucrările de infrastructură feroviară, Ministerul Transporturilor a primit din partea UE suma de 610 milioane de euro, fonduri care s-au adăugat la disponibilităţile din 2007 care însumau şi ele 1,85 miliarde euro. „Astăzi, constatăm cu uimire că sumele uriaşe nu numai că n-au ajuns la construcţia de noi artere feroviare, dar nici măcar la repararea infrastructurii existente. În timp ce sistemul feroviar devine pe zi ce trece cu adevărat un uriaş maldăr de fiare vechi, la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii s-a elaborat un nou proiect, nu de dezvoltare feroviară, ci pentru un nou val de disponibilizări.

Pe lângă cei 10.361 de ceferişti scoşi la şomaj în primăvara acestui an, eşalonul disponibilizaţilor urmează să fie completat în toamna care se apropie cu încă 12.800 de persoane. Sindicatele feroviare au ameninţat deja că vor da statul în judecată dacă se vor face noi disponibilizări. Guvernul, însă, merge mai departe surd, pe drumul lui fără să manifeste minimum de atenţie la tendinţele şi ţintele pe care le urmăresc vecinii noştri şi toate celelalte ţări din Comunitatea Europeană”, a mai precizat Ion Cîlea.

Leave a Response