|sâmbătă, martie 23, 2019
  • Follow Us!

Politicienii şi locuitorii Râmnicului nu-l mai vor primar pe Romeo Rădulescu 

• Sondaj de opinie


Politicienii şi locuitorii Râmnicului nu-l mai vor primar pe Romeo Rădulescu

După cum se ştie, „Ziarul de Vâlcea” a demarat de săptămâna trecută o campanie de strângere de semnături în vederea declanşării unui referendum local  privind organizarea de alegeri anticipate pentru funcţia de primar al Râmnicului. În tabelul cu semnături este trecută următoarea motivaţie: „Având în vedere starea deplorabilă a municipiului Râmnicu Vâlcea (lucrări haotice, străzi neasfaltate, trotuare fără pavele în centrul oraşului, mizerie în cartiere, proiecte ale fostului primar Mircia Gutău – anulate), dezinteresul făţiş manifestat de primarul Romeo Rădulescu la problemele cetăţenilor, precum şi risipa fără precedent a banului public în proiecte aducătoare de profit clientelei politice (cazul Delta ACM-Videanu borduri de granit) sunteţi de acord cu organizarea unui referendum care să ducă la noi alegeri pentru şefia administraţiei locale?”

Ce spun politicienii?

Iată însă care este părerea unor politicieni locali şi a unor oameni care locuiesc în Râmnicu Vâlcea despre ideea organizării alegerilor anticipate şi despre „activitatea” primarului Romeo Rădulescu:

• Deputatul Aurel Vlădoiu: „Din ce a făcut până acum, domnul Romeo Rădulescu a demonstrat din plin că nu este un bun primar şi un bun gospodar. Este inadmisibil să laşi trotuare nefinalizate în centrul oraşului, parcă ar fi ca în comuna Perişani. Sigur, personal susţin iniţiativa organizării unor alegeri anticipate după consultarea populaţiei Râmnicului, dar sunt convins că prefectul Petre Ungureanu nu va aproba demararea acestui referendum”.

• Ion Pîrvulescu, prim-vicepreşedintele Partidului Conservator Vâlcea: „Sunt categoric pentru organizarea de alegeri anticipate. Argumentele se văd la tot pasul prin Râmnicu Vâlcea, iar în oraş este prăpăd. După părerea mea, Romeo Rădulescu a răsturnat municipiul cu fundul în sus”.

• Senatorul Laurenţiu Coca: „M-aţi luat puţin pe nepregătite şi nu ştiu dacă alegerile anticipate sunt o prioritate pentru PSD în momentul de faţă. Însă pot să vă spun că oricând mi-aş dori ca la Râmnicu Vâlcea să existe un primar PSD şi asta este una din marile mele dorinţe încă de când am intrat în acest partid”.

• Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea: „Nu cred că s-a mai întâmplat aşa ceva în România. De aceea, după opinia mea, la Râmnicu Vâlcea nu se va ajunge niciodată la un referendum pentru demiterea primarului. Oricum, pot să vă spun că PNL va câştiga în 2012 funcţia de primar al Râmnicului”.

• Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea: „Trebuie să mă edific mai mult asupra situaţiei de la Primăria Râmnicului, însă pot să vă spun că sunt exasperat de ceea ce se întâmplă în oraş. Este inadmisibil ca un primar să nu ştie să calculeze şi să vină să spună acum că nu mai are bani de pavele pentru trotuarele de pe Calea lui Traian. Având în vedere cum domnul Romeo Rădulescu îşi bate joc de oraş, ar fi bine să fie alegeri anticipate la Râmnicu Vâlcea. Mie nu mi-e frică de nimeni şi sunt gata pentru orice bătălii electorale”.

• Constantin Rotaru, preşedintele PCR: „Sunt împotriva organizării oricăror alegeri anticipate pentru că presupun nou costuri pentru populaţie, dar adevărul este că Primăria Râmnicului are nevoie de un primar adevărat”.

• Remus Grigorescu (fost prefect de Vâlcea şi fost candidat la funcţia de primar al Râmnicului): „Este o iniţiativă cetăţenească care este corectă, însă nu ştiu dacă acum este momentul oportun pentru organizarea alegerilor anticipate la Râmnicu Vâlcea”.

• Mihai Persu, preşedinte interimar al Partidului Conservator Râmnicu Vâlcea: „N-am stat să mă gândesc la o astfel de situaţie, însă nu cunosc dacă tehnic şi juridic este posibil să se organizeze alegeri anticipate la Râmnicu Vâlcea. Oricum, dacă va fi nevoie vom strânge rândurile în partid. În momentul de faţă, Organizaţia Municipală a PC nu este pregătită de alegeri anticipate, oricare ar fi ele, însă vă promit că în maxim o lună vom avea la partid oameni pregătiţi pentru astfel de alegeri”.

Ce spun râmnicenii?

• Ramona Drăghici, vânzătoare, Râmnicu Vâlcea: „Avem nevoie de alegeri pentru că ne-am săturat cu toţi să vedem cum un om şi clica lui distrug ceea ce a construit fostul primar Gutău”.

• Ion Răducănoiu, pensionar, Râmnicu Vâlcea: „Este clar pentru toată lumea că Romeo Rădulescu este cel mai slab primar pe care Râmnicul l-a avut după 1990. Este evident că acum îmi doresc să scap de el, poate aşa are şi oraşul o şansă de dezvoltare”.

• Bogdan Zamfir, Râmnicu Vâlcea: „Nu ştiu, nu mă pot pronunţa asupra activităţii primarului, însă ar fi câteva lucruri de reproşat”

• Iuliana Maria Diaconu, studentă, Râmnicu Vâlcea: „Principala mea nemulţumire la adresa primarului Romeo Rădulescu este că a lăsat Calea lui Traian fără trotuare. Nu ştiu dacă ar trebui alegeri anticipate, însă primarul ar trebui urgent să se ocupe de principala arteră din oraş”.

• Mihaela Stanciu, funcţionar public, Râmnicu Vâlcea: „Nu-l cunosc prea bine pe primarul Rădulescu pentru că nu l-am votat. Probabil că stă ascuns prin biroul său, pentru că eu nu l-am văzut niciodată pe teren pentru a vedea care sunt problemele reale ale comunităţii”. (Petre Coman)

Leave a Response