Accident din cauza prostiei la volan

miercuri, 18 august 2010

Accident din cauza prostiei la volan

Marţi, la ora 13.10, pe DN 67, în localitatea Costeşti, la km. 159+330 m, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.

Astfel, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Râmnicu Vâlcea către Târgu Jiu, Marian C., de 36 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara,  aflându-se în coborâre şi într-o succesiune de curbe, a oprit funcţionarea motorului, timp în care volanul s-a blocat provocând pierderea controlului asupra autoturismului, care a părăsit partea carosabilă, ieşind în decor, unde s-a izbit de un zid din beton.

În urma impactului au fost accidentate C.G., de 6 ani şi C.A., de 13 ani, din municipiul Petroşani, pasagere pe bancheta spate a autoturismului. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, C.G. cu fractură de femur, iar C.A. cu fractură de piramidă nazală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă.

Nea Ion a decedat  după ce a căzut de pe claia de fân

Marţi, poliţiştii, din Horezu, au fost sesizaţi telefonic de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea-Serviciul de Medicină Legală, despre faptul că în noaptea de 16-17.08.2010, la Secţia de Reanimare a decedat Ion P., de 74 de ani, domiciliat în oraşul Horezu, ca urmare a unor multiple leziuni corporale suferite în urma unei căderi de pe o claie cu fân, din gospodăria sa, eveniment petrecut în data de 03.08.2010, dată la care a şi fost internat în spital.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că în  data de 03.08.2010, Ion P., s-a deplasat în grădina locuinţei, împreună cu soţia sa, pentru a aşeza pe claie mai mult fân. Urcându-se pe scară şi ajungând în vârf, scara s-a rupt iar acesta a căzut pe sol de la o înălţime de circa 3,5-4 metri.

Ca urmare a căzăturii acesta a suferit leziuni corporale, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aici a rămas internat până la data decesului.

A murit în urma unei crize de epilepsie

În data de 17.08.2010, la ora  14.00, poliţiştii din Bălceşti, au fost sesizaţi de Constantin D., de 72 de ani, din localitate, despre faptul că în data de 16.08.2010, la ora 15.25, fiul său Claudius D., de 38 de ani,  a mers la locuinţa unui vecin pentru a încărca un accumulator de telefon mobil, iar când a ajuns la poarta acestuia, pe fondul unei crize epileptice, i s-a făcut rău, prăbuşindu-se la pământ. A fost anunţată imediat ambulanţa, care l-a transportat la Spitalul Bălceşti şi ulterior la Spitalul de Urgenţe nr. 1 Craiova, judeţul Dolj, unde i s-a stabilit diagnosticul traumatism cranio cerebral.
   
Deplasându-se la  Spitalul de Urgenţe nr. 1 Craiova, în dimineaţa zilei de 17.08.2010, Constantin D., a fost înştiinţat, de personalul medical, că fiul său a decedat în cursul dimineţii.
   
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că numitul Claudius D., suferea de epilepsie, iar  în ziua de 16.08.2010 a făcut o criză, a căzut, lovindu-se la cap de betonul de pe  pod.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe