|sâmbătă, martie 23, 2019
  • Follow Us!

Femeile pesediste intră în febra alegerilor interne 

  Femeile pesediste intră în febra alegerilor interne

 Într-un comunicat de presă transmis de Organizaţia Judeţeană de Femei a PSD Vâlcea se arată că: „În cursul lunii august au loc conform procedurilor din Statutul Partidului Social Democrat întâlniri în fiecare localitate pentru desemnarea structurilor specifice organizațiilor de femei.  Acestea vor fi coordonate de d.na Ioana Liță, președinte Organizația de Femei Vâlcea, având  alături o echipă formată din Adina Dobrete, Aurora Gherghina, Veronica Onete , Carmen Ilie, Cristiana Barbu și Monica Beldiman.

Conferințele de dare de seamă și alegeri în fiecare organizație teritorială vor debuta pe ordinea de zi cu Raportul activității politice a organizației , cu analiza rezultatelor obținute de organizație la alegerile locale, europarlamentare, parlamentare si prezidențiale din punct de vedere al implicării femeilor; cu adoptarea Programului de activitați al organizației  pentru următorii doi ani; cu  prezentarea raportului cu privire la evidența membrelor ; cu dezbaterea și adoptarea unor puncte de vedere asupra principalelor  teme sociale, politice sau economice de interes local sau județean.

Conform programului primele ședințe se vor organiza în Drăgășani, Călimănești,Horezu, Bălcești.etc, știut fiind faptul că în cursul lunii septembrie vor fi alegeri inclusiv la Organizația Județeană de femei. Detaliile referitoare la modul de desfășurare vor fi anunțate într-o conferință de presă.“ Având în vedere faptul că informaţia de presă transmisă de PSD este destul de subţire, neconţinând şi datele exacte de desfăşurare a acestor şedinţe de alegeri, aşteptăm cu interes conferinţa de presă lămuritoare.  
 

Leave a Response