|sâmbătă, ianuarie 19, 2019
  • Follow Us!

Georgeta Sălişte, “penalaÔÇ£ de la Spitalul Judeţean Vâlcea 

Iată pe cine susţin în funcţii pedeliştii Jurcan şi Bulacu:

Georgeta Sălişte, „penala“ de la Spitalul Judeţean Vâlcea

Nicu Trandafir

Aflată sub umbrela PDL, directoarea Georgeta Sălişte confundă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu propria moşie. Sălişte a devenit de ceva vreme un fel de satrap al sistemului medical, unde taie şi spânzură după cum o duce pe ea capul. Ultimul scandal în care a fost implicată pedelista  de la SJU a fost cel al „pâinii“ când, cu de la sine putere, madam Sălişte a hotărât să rezilieze contractul cu furnizorul de pâine SC SCAVIL SA. Motivul? Conducerea acestei societăţi comerciale a îndrăznit să-şi ceară banii, aproximativ 1,5 miliarde lei vechi, pe pâinea furnizată începând cu luna noiembrie 2009 şi până în prezent spitalului de urgenţă.

„Găina dictatoare“ din vârful grămezii de „boabe“ s-a arătat teribil de ofensată de solicitarea celor de la SCAVIL şi a hotărât cotcodăcind cu glas tare – rezilierea, cu de la sine putere, a contractului de furnizare a pâinii. Un act ilegal, având în vedere că SC SCAVIL SA şi-a îndeplinit în totalitate angajamentele din contractul încheiat cu SJU Vâlcea. Mai mult decât atât, aceeaşi societate a obţinut, prin licitaţie, un nou contract de furnizare alimente către SJU, începând cu iulie 2010. Probabil că SCAVIL i-a stricat ploile doamnei Sălişte, care antamase discuţii cu alte societăţi apropiate PDL, aparţinând unor consilieri judeţeni. De-aici a izbucnit tot scandalul.

Sălişte, abuz în serviciu

Poziţia SC SCAVIL SA ni s-a părut a fi una de bun simţ: „Suntem o societate comercială care nu-şi mai poate onora comenzile atunci când astfel de blocaje intervin pe durate de timp atât de lungi. Am avut un schimb de faxuri cu Spitalul, în care le-am explicat detaliat problemele noastre, degeaba. Încă din data de 21 iulie le-am trimis o scrisoare prin care i-am anunţat în legătură cu datoriile pe care le au către firma noastră. De asemenea, i-am anunţat că, în condiţiile în care nu achită plata în perioada 26 – 29 iulie 2010 şi nu vom fi anunţaţi în scris, vom sista livrarea tuturor produselor alimentare (inclusiv pâinea).

Nu am primit niciun răspuns, iar în data 23 iulie am trimis o nouă scrisoare prin care le ceream să achite măcar jumătate din restanţa de aproximativ 95.000, în caz contrar vom sista livrarea produselor alimentare începând cu data de 29 iulie, fapt care s-a şi consumat. În data de 29 iulie, doamna Sălişte trimite o scrisoare prin care reziliază cele trei contracte pe care firma Scavil le are cu Spitalul Judeţean şi că îşi asumă toate consecinţele. De asemenea, în data de 30 iulie de la spital primim o nouă scrisoare prin care suntem înştiinţaţi că cele trei contracte nu vor mai produce efecte juridice începând cu data de 29 iulie 2010. Ceea ce face doamna Sălişte reprezintă un abuz în serviciu.

Aceste contracte au fost câştigate în urma licitaţiei şi nu pot fi reziliate unilateral decât dacă Scavilul ar fi în faliment. În acest caz, legislaţia este de partea noastră prin simplul fapt că, pe lângă datoriile pe care le au către noi, spitalul va trebui să onoreze contractele până la sfârşitul anului. Avem toată documentaţia pregătită pentru a face o sesizare penală ca urmare a abuzului în serviciu şi-i recomand micului dictator de-acolo să nu ne confunde cu propriul personal, mai ales când e vorba de circa 4 miliarde la mijloc“ – a declarat cotidianului „Curierul de Vâlcea“ directorul Constantin Argeşeanu la începutul săptămânii.

În cele din urmă, scandalul a fost parţial stins la intervenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care a mediat marţi, 3 august, conflictul dintre directoarea Sălişte şi reprezentanţii SC SCAVIL SA. Sălişte s-a angajat în faţa preşedintelui Cîlea că în perioada următoare va debloca situaţia, prin efectuarea plăţilor restante către SC SCAVIL SA.

Leave a Response