|sâmbătă, martie 23, 2019
  • Follow Us!

Preşedintele PCR: în locul Ceauşeştilor ar putea fi unii împuşcaţi ca ei 

Preşedintele PCR: În locul Ceauşeştilor ar putea fi unii împuşcaţi ca ei

Contantin Rotaru, preşedintele noului Partid Comunist Român declară că trupurile celor doi foşti dictatori, deshumate recent în cimitirul Ghencea ar putea la fel de bine să aparţină unor alte persoane, ucise în acelaşi mod, în decembrie 1989. „Dacă acolo se va dovedi că nu sunt soţii Ceauşescu, atunci, în locul lor, se află unii care au fost împuşcaţi la fel ca ei, iar cei care s-au ocupat de episodul înmormântării au avut grijă ca toată povestea să pară veridică.

Dacă aceste două cadavre au fost ascunse, dacă justiţia nu a permis până acum deshumarea, atunci ne putem gândi că autorităţile, cei care lucrează la IML ar putea, la comandă politică, să dea nişte răspunsuri care să nu fie conforme realităţii”, a precizat Rotaru. Preşedintele PCR crede că totul este suspect, plecând mai ales de la modul în care, cu ani în urmă, au fost scrise actele, în birouri în care nu aveau ce căuta respectivele autorităţi, făcând trimitere la doctorul Beliş, care ar fi completat certificatele de deces al soţilor Ceauşescu, în biroul generalului Stănculescu.

Leave a Response