|joi, ianuarie 17, 2019
  • Follow Us!

PDL împinge România pe marginea prăpastiei 

În opinia şefului PSD Vâlcea,

PDL împinge România pe marginea prăpastiei

În opinia preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, guvernarea PDL este una dezastruoasă, care împinge ţara pe marginea prăpastiei. „De vreme ce încă nu a hăpăit toate tranşele de la marele bancher mondial şi pregăteşte visteria pentru un nou împrumut înrobitor de la FMI, este limpede că Guvernul nu are de gând să ia măsurile care se impun pentru scoaterea României la liman din oceanul de criză.

În loc să accelereze structurile şi mecanismele de absorbţie a fondurilor UE, ridicându-i tensiunea arterială şi nevrozându-l până şi pe Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, pentru indiferenţa condamnabilă a puterii de la Bucureşti de a accesa sprijinul nerambursabil din partea comunităţii europene, în loc să modifice schema ajutorului de stat pentru vectorii economici, în loc să elimine imediat impozitul minim, care a distrus potenţialul şi speranţele de redresare ale IMM-urilor, aventurierii din Palatul Victoria îşi ascut creioanele să semneze alte negocieri cu FMI”, a apreciat vicepreşedintele PSD, Ion Cîlea.

Acesta a subliniat faptul că social-democraţii nu mai cred în „centura de siguranţă” a preşedintelui Băsescu şi condamnă deschis, cu toată vehemenţa, secretomania Guvernului în ce priveşte deschiderea altor negocieri pentru un nou împrumut de la FMI. „Goana disperată după supravieţuirea politică a luat pur şi simplu minţile PDL care nu se dă în lături să îndatoreze şi mai mult România. Orb să fii tu, cetăţean al acestei ţări adusă la disperare, şi tot vezi că, după ce au tocat banii din primul împrumut de la FMI, Guvernul Băsescu-Boc pregăteşte lovitura capitală prin amanetarea României pentru a lua alţi bani de la Fondul Monetar. Nici cel mai aprig duşman al ţării nu putea să facă mai mult rău românilor: le-au tăiat salariile, le-au băgat mâna în buzunarul deja golit după impozite şi taxe continuu umflate, pentru ca, în final să le scoată ţara la mezat.

Preşedintele Băsescu şi camarila sa din Palatul Victoria trebuie să înţeleagă că nu se mai pot juca cu soarta României luând decizii catastrofale prin efectele lor asupra viitorului, fără să consulte celelalte forţe politice şi instituţii ale statului. Actuala Putere preferă să se gândească mai degrabă la noi împrumuturi decât să depună eforturi pentru accesarea banilor europeni. Putem, în acest caz, să vorbim doar despre incompetenţă? Exclus! Faptele şi intenţiile sunt premeditate şi de rea credinţă semănând, într-un fel, cu un atentat la viitorul românilor şi la fiinţa naţională”, mai opinează Ion Cîlea.

Leave a Response