România, sub Traian Băsescu, mai coruptă şi lipsită de transparenţă ca niciodată

miercuri, 28 iulie 2010

Deputatul PSD Aurel Vlădoiu:

„România, sub Traian Băsescu, mai coruptă şi lipsită de transparenţă ca niciodată“

- Aceasta este, din păcate, concluzia Comisiei Europene, dar şi a presei internaţionale

Deputatul Aurel Vlădoiu, care a comentat raportul Comisiei Europene pe tema justiţiei, crede că documentul este unul îngrijorător pentru România, iar situaţia Agenţiei Naţionale pentru Integritate ar fi cel mai important motiv al criticilor venite de la Bruxelles.

„Din cauza incompetenţei sau mai degrabă a relei voinţe a actualilor guvernanţi, România ratează examenul anual al Comisiei Europene, fiind considerată coruptă şi prea puţin transparentă. Asta în condiţiile în care, de vreo 6 ani, Traian Băsescu le tot promite românilor că rade corupţia din ţară. Ori, vedem că acest lucru nu s-a întâmplat, ba din contră, a auzit, cred, tot mapamondul despre regii asfaltului, ai bordurilor şi pavelelor din România, abonaţi la banii publici şi care au dat cele mai mari tunuri din istoria acestei ţări”, a apreciat social-democratul.

Deputatul Aurel Vlădoiu mai precizează că, din păcate, nici presa internaţională nu are o părere mai bună despre România: „Ce spun agenţiile de presă şi ziarele străine, care au comentat raportul Comisiei Europene pe tema justiţiei? Că, la trei ani şi jumătate după aderarea în Uniunea Europeană, România nu numai că rămâne împotmolită în corupţie, dar asistăm şi la o lipsa de eficacitate şi transparenţă a instituţiilor cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei. Mai spun, totodată, că Comisia Europeană a zugrăvit un tablou deosebit de întunecat despre ţara condusă de Băsescu.

Agenţia France Presse relevă, de exemplu, că instituţiile de la Bruxelles au mustrat România şi Bulgaria pentru lipsurile importante din domeniile luptei anti-corupţie şi reformei judiciare. România este criticată în mod deosebit şi acuzată de voinţă politică insuficientă pentru susţinerea procesului de reformă. Nu în ultimul rând, aminteşte că noua lege privind Agenţia Naţională pentru Integritate, considerată la Bruxelles un important pas înapoi, va fi reexaminată de Parlament la solicitarea Preşedintelui României.

New York Times notează că, până de curând, oficialităţile europene erau mai îngrijorate de eşecurile Bulgariei”. Reprezentantul PSD a mai adăugat că, de curând, un raport separat asupra fraudelor sublinia că Bulgaria rămâne o problemă serioasă...

De această dată, principalul motiv al severităţii comisiei pare să fie mânia faţă de eforturile de subminare a Agenţiei Naţionale de Integritate. În opinia deputatului Aurel Vlădoiu, interesantă este însă şi reacţia preşedintelui Băsescu, care a recunoscut că există lipsuri, dar consideră că raportul exagerează când afirmă că România nu şi-a respectat obligaţiile faţă de Uniunea Europeana. Social-democratul a menţionat, totodată, că amplificarea fenomenului corupţiei, sub guvernarea PD-L, ar putea duce la eşecul acordului  încheiat de România cu FMI.

BIROUL DE PRESĂ
28.07.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe