Oltchim respectă legislaţia de mediu

duminică, 25 iulie 2010

Oltchim respectă legislaţia de mediu

Actionarul minoritar al Oltchim, PCC SE continua campania agresiva de denigrare a managementului si societatii Oltchim. Ignorand cu buna stiinta faptul ca orice declaratie defaimatoare starneste nervozitate pe bursa si are efecte directe asupra cotatiei actiunilor, PCC SE face tot posibilul pentru a reduce valoarea de piata a companiei si implicit a valorii pachetului de actiuni pe care il detine, lucru inexplicabil.

Asa cum am comunicat pe Bursa de Valori Bucuresti, returnarea de catre Oltchim a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera catre Registrul National al Emisiilor de Gaze cu efect de sera a fost intarziata din cauza unei erori de interpretare a prevederilor HG nr. 133/2010. Instalatiile nu au generat emisii in exces in anul de conformare 2009, acestea fiind chiar sub limita cotelor alocate conform Planului National de Alocare pe 2008-2012. Oltchim detinea la data de 30.04.2010 certificatele respective, dar din motivele mentionate anterior, independente de managementul companiei, termenul de transmitere a certificatelor in Registrul National al Emisiilor de Gaze a fost depasit (29.06.2010).

Tinand cont ca prevederile HG 133/2010 se aplica in Romania incepand din acest an, Oltchim a facut tot posibilul sa se incadreze in termenele legale si considera oportune eforturile Guvernului de a solicita Comisiei Europene, pentru  anul 2009, o derogare de la legislatia de mediu pentru firmele penalizate.

Interventia pentru acordarea acestei derogari nu echivaleaza cu un ajutor de stat, asa cum sugereaza PCC SE, ci este o sustinere fireasca din partea Guvernului atat pentru unitatile afectate individual dar si pentru mediul de afaceri in integralitatea sa, in conditiile crizei economice actuale, cu atat mai mult cu cat aplicarea automata a acestei sanctiuni ar avea si un impact social major in zonele in care acesti operatori isi desfasoara activitatea, din cauza disponibilizarii unui numar semnificativ de angajati, estimat la acest moment la 6000 in mod direct si cel putin inca 15000 pe orizontala si verticala (furnizori, clienti, prestatori de servicii).

Asa cum se arata in Memorandumul aprobat de Guvern, obligatiile de restituire a certificatelor au fost respectate pe fond, eventualele intarzieri de restituire fiind cauzate de erori de interpretare a legislatiei.

Managementul Oltchim cere actionarului minoritar PCC SE sa inceteze aceasta campanie murdara de distrugere a imaginii companiei.
Constantin ROIBU
Director General Oltchim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe