|luni, iunie 18, 2018
  • Follow Us!

Furnizorul de softuri de interceptare ilegală va fi pus în libertate 

Furnizorul de softuri de interceptare ilegală va fi pus în libertate

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au admis zilele trecute cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de furnizorul de softuri de interceptare ilegală Marius Abutoaiei, arestat preventiv la începutul lunii iunie. Bărbatul deţine un site prin intermediul căruia se pot comanda softuri pentru interceptarea discuţiilor telefonice. Decizia magistraţilor poate fi atacată cu recurs de procurorii DIICOT.

Procurorii cercetează 51 de persoane din mai multe judeţe în acest dosar, furnizori de softuri şi clienţi ai acestora, care s-au folosit de sisteme pentru a asculta telefoane. Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba,  Biroul Teritorial Hunedoara şi Serviciul Teritorial Iaşi au declanşat, la începutul lunii iunie, o amplă acţiune vizând destructuratea unor grupări infracţionale cu preocupări în realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuţiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS şi transferului neautorizat de date din sisteme informatice.

Pe 2 iunie au fost efectuate 53 de percheziţii domiciliare dintre care 11 în imobile din Bucureşti, în Iaşi, două percheziţii în Ilfov, trei în Mehedinţi, patru în Cluj, trei în Timiş, două în Bacău, două în Botoşani, două în Suceava, două în Argeş, una în Alba, una în Hunedoara, în Satu Mare, Buzău, Arad, Sibiu, Galaţi, Neamţ, Ialomiţa, Dolj şi Vâlcea. Procurorii DIICOT efectuează cercetări pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi infracţiuni prev. de Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României.

Leave a Response