|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

Florile Govorei au ajuns la a 41-a ediţie. 

,,Florile Govorei” au ajuns la a 41-a ediţie.

Ediţia a 41-a a festivalului „Zilele Govorei” va fi sărbătorită anul acesta, în perioada 24-25 iulie, fără a se aloca bani din bugetul local pentru această manifestare. „Avem un buget de austeritate, dar nu putem trece peste această sărbătoare”, a declarat primarul staţiunii, Mihai Mateescu. Manifestarea debutează cu câteva colocvii pe diferite teme, având ca scop prezentarea şi promovarea zonei, anul acesta având loc prezentarea izvoarelor minerale, cu efectul curativ al acestora asupra astmului bronşic, la Govora fiind prezent în acest scop şi directorul Institutului Naţional de Balneologie, Mihai Berteanu.

În holul Primăriei Băile Govora a fost amenajată o expoziţie florală, dar festivalul cuprinde concursuri sportive ci şi un concurs de eseuri, câştigătorul fiind premiat cu un sejur de şapte zile în staţiunea Băile Govora. O noutate adusă acestui festival o reprezintă expoziţia cu fotografii tridimensionale despre satul românesc. Pe aleea principală din parc vor fi amenajate standuri ale meşterilor populari, iar la baza sportivă „Aditen” se va desfăşura Cupa „Florile Govorei – Aditen” la tenis de câmp.

Deschiderea festivalului va avea loc sâmbătă, 24 iulie, la ora 11.00, în sala de festivităţi a Primăriei Băile Govora, cu un colocviu pe tema „Influenţa tratamentului balnear – complex de recuperare asupra parametrilor clinico-funcţionali la pacienţii cu astm bronşic în staţiunea Băile Govora. La ora 12.00 va avea loc un concurs de table, urmat de spectacole în parcul oraşului, de la ora 12.00. Interpreţi vor fi copiii de la Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, elevii Liceului Teoretic din Băile Govora, elevii Liceului de artă din Râmnicu Vâlcea, Ansamblul „Mioriţa” din Vaideeni, „Nedeiţa”din Tomşani şi „Haiducii” din Amărăşti.

La ora 20:00 va fi organizat un spectacol de sunet şi lumini cu formaţia „Generic”, Moroşanu şi UNI-K, după care participanţii sunt invitaţi la discotecă. Duminică, 25 iulie, în centrul oraşului se va desfăşura, de la ora 9.00 crosul „Florile Govorei”, urmat de un  Campionat mini-fotbal pe terenul de sport din parcul oraşului, iar de la ora 10.00 un campionat de fotbal pe terenul de fotbal.

În parcul oraşului se vor desfăşura începând cu ora 12 concerte susţinute de copiii de la Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, o comedie jucată de actorii Teatrului „Ariel” din Râmnicu Vâlcea, un program artistic susţinut de elevii Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea şi, de la ora 17:00 grupul de interpreţi şi dansuri populare „Moştenitorii” al Căminului Cultural Pietrari, judeţul Vâlcea vor face demonstraţii de dans. De la ora 18:00 va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Nicolae Furdui-Iancu şi ansamblul „Crai Nou” din Alba Iulia, iar de la ora 19:00 un colaj de melodii etno, de petrecere şi muzică uşoară, în interpretarea solistului Hariton Bunget. La ora 19.30 începe un spectacol de sunet şi lumini, urmat de un foc de artificii.

Leave a Response