|sâmbătă, iunie 23, 2018
  • Follow Us!

Criza economică a avut şi un efect pozitiv: a redus poluarea din Vâlcea 

• Potrivit unui raport al Agenţiei de Protecţie a Mediului,

Criza economică a avut şi un efect pozitiv: a redus poluarea din Vâlcea

Zilele trecute, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea a realizat o sinteză a raportului privind starea mediului în judeţul Vâlcea în cursul anului 2009. Astfel, potrivit raportului, se poate aprecia că în acest moment calitatea aerului este satisfăcătoare, întrucât se observă o uşoară scădere a nivelului emisiilor atmosferice faţă de anul precedent. O bună parte din nivelul emisiilor provin din traficul rutier. Pentru reducerea nivelului emisiilor din trafic este necesar a se lua măsuri concrete şi în regim de urgenţă pentru organizarea şi dezvoltarea transportului public local, astfel încât să se descurajeze folosirea ca mijloc de deplasare pe distanţe scurte (la serviciu sau la şcoală) a taxiurilor sau a autoturismelor personale.

La capitolul „Apă”, raportul menţionează că „volumul total de ape evacuate de agenţii economici în anul 2009 a fost de 39,378 milioane mc din care: 0,364 milioane mc ce nu necesită epurare, 39 milioane mc reprezintă volumul total de ape ce necesită epurare, din care: insuficient epurate 6,089 milioane mc, suficient epurate 12,2 milioane mc şi 20,7 milioane mc neepurate. În anul 2009, se constată o diminuare a volumului de ape uzate evacuate datorită contorizării consumurilor la majoritatea beneficiarilor şi a reducerii producţiei cauzate de criza economică mondială.

Ca şi zone critice din punct de vedere al poluării apelor de suprafaţã datorate activităţilor antropice se menţionează următoarele: Râul Olt – zona Stupărei, aval de evacuarea platformei chimice Rm. Vâlcea şi a pârâului Govora; Râul Lotru – zona Cataracte, datorită depozitărilor de terasit în albia majoră a râului, ce pot fi antrenate în lacul Brădişor, sursa de apa potabilă a municipiului; Râul Olt – zona Râureni, aval de evacuarea staţiei de epurare municipale şi depozitului de deşeuri industriale şi menajere al municipiului Rm. Vâlcea, situat în imediata vecinătate a staţiei;

Pârâul Ranga – zona Băbeni, aval de instalaţia de reţinere a ţiţeiului şi a iazului de reţinere produse petroliere din imediata vecinătate; pânza freatică din zona platformei chimice Rm. Vâlcea; acviferul din zona extracţiilor petroliere de la Băbeni, Drăgăşani, Mădulari; acviferul din zona depozitului de deşeuri menajere Râureni al municipiului Rm. Vâlcea”.

În ceea ce priveşte solul, raportul APM Vâlcea menţionează că „având în vedere faptul că terenurile îşi pot schimba utilizarea, se estimează faptul că în următorii ani suprafaţa destinată construcţiilor va creşte semnificativ în detrimentul celei cultivate cu păduri sau pomi fructiferi şi viţă de vie. Distrugerea sistemelor de irigaţii, calitatea necorespunzătoare a apei de irigaţii, evacuarea necontrolată a unor deşeuri lichide sau solide, în multe cazuri cu potenţial toxic sau periculos, pulberile sedimentabile sunt tot atâţia factori care concură la poluarea solului.

Aplicarea îngrăşămintelor este un factor important care determină productivitatea plantelor şi fertilitatea solului. Dar, cercetările efectuate au demonstrat că îngrăşămintele pot provoca dereglarea echilibrului ecologic în cazul în care sunt folosite fără a se lua în considerare natura solurilor, condiţiile meteorologice concrete şi necesităţile plantelor.

Un alt minus este acela că agricultura este necompetitivă cu cea practicată la nivel european şi sunt subvenţii modeste în agricultură. Principalele societăţi de pe raza judeţului Vâlcea care contribuie la poluarea solurilor în urma activităţilor desfăşurate sunt: Uzinele Sodice Govora, Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, Petrom SA Exploatare şi producţie, Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea”. (P.C.)

Leave a Response