Dansatoare africane, la Zilele Râmnicului

duminică, 18 iulie 2010

Dansatoare africane, la Zilele Râmnicului

Două concerte de amploare vor marca ansamblul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional, în zilele de vineri, 30 iulie şi sâmbătă, 31 iulie. Astfel, în prima zi, pe scena care urmează să fie amplasată la capătul de Vest al splaiului Independenţei vor urca interpreţi cunoscuţi de muzică populară, printre care Orchestra „Trupa 9”, taraful „Iancu Jianu”, Bogdan Coibanu (Vaideeni), Fraţii Plotogea, Roberta Crintea (Târgu Jiu), Cristina Udrea, Alin Pavelescu şi Mariana Ionescu, seara fiind încheiată de trupa „Gipsy Casual”.

Sâmbătă, 31 iulie, vor veni pe scenă Evelyn, rockerii de la Utopia, Promoteu şi Krypton, hip-hop-erul Baboi şi Alex, întrerupţi de momentele vesele ale grupului „Spitalul 9”. În cele două zile, în afara orelor de difuzare a concertelor, la scena de pe splaiul Independenţei vor avea loc concursuri cu premii dirijate de MC-ul Kiss FM Marian Matei, iar DJ Roberta îi va invita la discotecă pe cei prezenţi, după încheierea concertelor. Manifestările care se vor desfăşura la Muzeul de Istorie în cadrul „Nopţii Albe a Râmnicului” se va îmbogăţi cu o participare exotică.

Este vorba de prezenţa, la invitaţia Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, a unui grup de femei din mai multe ţări africane, membre ale Asociaţiei Femeilor Africane din Marea Britanie. Acestea vor derula mai multe ateliere de creativitate ce vor permite râmnicenilor o incursiune în arta, cultura şi tradiţiile Africii. În perioada 29.07.- 01.08.2010 aproximativ 250 de jandarmi vor participa la păstrarea ordinii publice cu ocazia manifestărilor.                                                      
    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe