|joi, februarie 22, 2018
  • Follow Us!

Comunistul Constantin Rotaru, acuzat de alţi comunişti că… a privatizat PCR-ul 

Comunistul Constantin Rotaru, acuzat de alţi comunişti că… a privatizat PCR-ul

După douăzeci de ani de la lovitura militară de stat din decembrie 1989 multe lucruri au ieşit la iveală. Spre exemplu am aflat că în decembrie 1989, Vladimir Voronin pe atunci Ministru de Interne la Chişinău, împreună cu ucrainienii la comanda Moscovei au trimis în România pentru a-l răsturna pe Ceauşescu, peste 67.000 de agenţi KGB, GRU şi miliţieni.Aceşti agenţi au deschis focul la Timişoara împreună cu agenţii unguri, împotriva populaţiei scoase în strădă prin minciuni propagate la posturile de radio şi TV de la Budapesta, Belgrad, Munchen, Londra.

La noi în ţară au acţionat şi Cominterniştii sau urmaşii lor (mulţi dintre ei evrei), care nu au fost de acord cu constituirea FSN după distrugerea PCR. Cominterniştii au constituit Partidul Democrat al Muncii pe care, într-o şedinţă ţinută la 15.11.1991  la sala Uzinei “23 august”, Ilie Verdeţ l-a transformat în Partidul Socialist al Muncii. Ilie Verdeţ, care la Congresul al XIV-lea a fost ales Preşedintele Comisiei Centrale de Revizie a PCR ar fi putut înregistra PCR, căci îi era uşor să strângă 251 de semnături, dar şi el a acţionat la comanda Moscovei şi a lui Ion Iliescu.

Eu  personal am discutat cu Ilie Verdeţ să schimbe numele PSM în PCR, dar a rămas mut. După ce am înregistrat Partidul Unităţii celor ce Muncesc din România în 1994, cu d-l Gheorghe Lemnaru, în 1996 cu Partidul Socialist Român şi cu PMR, i-am propus lui Ilie Verdeţ să ne unim şi din nou ne-a fentat de teamă să nu ne transformăm în PCR. Unirea PSM cu PSD ne-a confirmat ideea că Ion Iliescu crease şi PSM pentru a avea o rezervă de cadre din foştii membrii ai PCR.

O parte dintre  Cominternişti şi nemembrii ai fostului PCR care nu au aceptat unirea PSM cu PSD au constituit Partidul Alianţa Socialistă (PAS). Am uitat să spun că PSM era în bune relatii cu Partidul Comunist din Rusia al lui Ziuganov şi cu Partidul Comunist al Moldovenilor al  lui Vladimir Voronin. După dispariţia PSM, o parte din membrii acestuia, transformaţi în PAS, au păstrat relaţiile de prietenie cu partidele comuniste de la Moscova şi de la  Chişinău.

Astfel, în urma contestării de către mulţi basarabeni a alegerilor din 29.04.2009 de la Chişinău când poliţia a ucis românii din Basarabia  care cereau alte alegeri şi unirea cu România, d-l Constantin Rotaru preşedintele PAS a luat apărarea lui Vladimir Voronin şi a comuniştilor “moldoveni” pe motiv că “moldovenii” trebuie să respecte rezultatul alegerilor “democratice”. În mod repetat, am discutat cu d-l C. Rotaru să transforme PAS în PCR, dar mereu îmi spunea că încă nu este momentul, că acest lucru trebuie să-l facă cu comuniştii şi că în PAS nu prea sunt comunşti.

L-am criticat în România Muncitoare pe d-l C. Rotaru şi a fost încolţit la Iasi  de mai mulţi membrii ai viitorului Partid Uniunea Comuniştilor Români (UCR) să transforme PAS în PCR, iar d-l C. Rotaru a motivat că nu adoptă numele de PCR pentru a nu răspunde el pentru greşelile lui Nicolae Ceauşescu. Chiar şi fratele d-lui C. Rotaru, anume Gheorghe Rotaru a scris o carte în care afirma că cei ce l-au răsturnat pe Ceauşescu au fost eroi.

În cele din urma, D-l C. Rotaru a găsit o soluţie murdară şi anume să schimbe denumirea PAS în PCR, iar pe fundalul prezidiului Congresului PAS a scris cu neruşinare “Primul Congres al Partidului Comunist Român”. Cum adică, “primul congres al PCR”? Dar acum a apărut pentru prima dată PCR pe scena politică românească? Culmea este că în sală erau peste 95% dintre membrii ai fostului PCR care au aplaudat cu frenezie apariţia PCR-Rotaru.

În cuvântarea d-lui Rotaru nu s-a spus nimic despre grevele de la Lupeni, Griviţa Roşie, nu s-a amintit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Petru Groza. Parcă aceştia nu ar face parte din istoria PCR şi a României.

De asemenea, nu s-a amintit de lovitura militară de stat din decembrie 1989, despre asasinarea soţilor Ceauşescu, despre invazia agenţilor ucrainieni, unguri şi a miliţienilor lui Vladimir Voronin. Păi, cum să spună despre aceste lucruri, când d-l C.Rotaru, cu o săptămână înainte de Congresul PAS din 3.07.2010, a mers de două ori la Voronin, la Chişinău să se spovedească şi să-i ceară sprijin, a dat interviu la “Panorama” de la Moscova, unde l-a “periat” pe Voronin şi pe comuniştii lui.   Iurie Stiocov, apropiat al lui Voronin a fost la Bucureşti la PAS înainte de congres şi a revenit  unde a luat cuvântul la “Primul congres al PCR-ului” d-lui C.Rotaru. După terminarea congresului d-lui Rotaru, un adevărat comunist român l-a întrebat pe Iurie Stoicov în ce limbă a ţinut discursul de la tribuna “Congreului” şi acesta i-a răspuns că treaba aceasta a stabilit-o cu d-l C.Rotaru.

Deci, d-l C.Rotaru este de acord că la Chişinău se vorbeşte “limba moldovenească” şi nu LIMBA  ROMÂNÂ. Se pare că d-l Rotaru îi spijină puternic pe comuniştii ruşii de la Chişinău, comunişti care pentru a se strecura prin istoria poporului român intenţionează să schimbe şi ei numele din PCRM în Partidul Acţiunea Socialistă.

Despre d-l patron-preşedinte C.Rotaru pot să afirm că nu este un om serios şi nici nu are treabă cu comunismul, deorece i-am reproşat că Pavelescu Nicolae din conducerea PAS, un plimbăreţ prin partidele de stânga a căutat să-mi submineze activitatea în Asociaţia de Prietenie Româno-Cubaneză, iar cu câteva zile înainte de congresul PAS din 3.07.2010, acest Pavelescu m-a invitat la Congresul PAS de transformare în PCR. Asta am luat-o ca pe o insultă.

În plus, d-l C.Rotaru nu i-a invitat la această parodie de congres şi pe Marin Truşcă ce a vrut să înregistreze Liga Comuniştilor Români, precum şi pe prof. Gheorghe Ungureanu ce a ajuns până la CEDO, la Strasbourg, care i-a aprobat înregistrarea Partidului Comuniştilor Nepecerişti.

Probabil că d-l C.Rotaru s-a temut de reacţia lor la acestă “mascaradă” de privatizare a PCR. Despre ceea ce este “PCR-marca Rotaru” am înţeles din fraza pe care preşedintele-patron a rostit-o la faimosul congrres şi anume: ”să transformăm globalizarea într-un aliat”.

Păi, domunule C. Rotaru, globalizarea este politica ţărilor (dezvoltate) imperialiste de subjugarea şi exploatarea popoarelor, iar dumneata vrei să atragi imperialismul ca aliat al PCR?  Vedeţi oameni buni cum “patronul-comunist” s-a demascat? De asemenea, în timpul discursului lui Iurie Stoicov, un adevărat comunist român s-a ridicat şi a strigat UNIRE, UNIRE, dar d-l Roraru l-a pus la puct, căci el nu vrea unire cu Basarabia.

În ceea ce ne priveşte pe noi, cei ce dorim să constituim Partidul Uniunea Comuniştilor Români (UCR), vom organiza cel de al XV-lea Congres al Comuniştilor Români la 22 august 2010 unde majoritatea membrilor simpli ai fostului PCR, abandonaţi de vechii conducători, ne vom hotărâ soarta. Şi nu ne va fi frică de trecut şi nici ruşine cu Nicolae Ceauşescu, unul dintre cei mai Mari Conducători ai poporului român care i-au urmat lui  Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Ca o concluzie, afirm cu tărie că d-l C.Rotaru aşa cum a procedat, “a furat brandul PCR” pentru a-i merge mai bine afacerile în acesta criză economică şi nu că este un comunist român. China, Cuba, R.P.D.Coreea, Vietnamul, Venezuela şi Voronin pot fi subiecte de contracte economice avantajoase pentru “SRL-PCR-Rotaru”. PCR-marca Rotaru, mai are menirea de a-l ataca pe Ion Iliescu şi PSD şi a-i face jocurile lui “Zeus”. În plus, cine poate crede că un patron căruia îi este ruşine să vorbească de Ceauşescu şi să-i ţină portretul în birou, poate conduce proletariatul şi comuniştii români spre o societate socialistă? PCR-Rotaru v-a ţine sub control capitalist mulţi ani de aici înainte clasa muncitoare din România, dacă aceasta nu se va trezi la realitate. Gestul d-lui Rotaru de a  organiza “Primul Congres al PCR” fără să ţină cont de adevărata istorie a României, are menirea de a-l asasina pentru a doua oară pe Nicolae Ceauşescu.

Pentru “aplaudacii” de la “Primul Congres al PCR-Rotaru”, care văd că vor să uite trecutul  Ţării le, amintesc o strofă din INTERNAŢIONALA: “Sculaţi ! nu-i nicio mântuire / În regi, ciocoi şi-ai lor lachei./ Unire muncitori, unire / Şi lumea va scăpa de ei./ Prea mult ne-au despuiat tâlharii / Ce-n lene, lux, desfrâu se scald;/ Să ne unim toţi proletarii,/ Să batem fierul cât e cald.”

• Daniel Dediu, preşedintele Comitetului Central de Organizare al Partidului  Uniunea Comuniştilor Români

Leave a Response