Sparle si soparle

miercuri, 7 iulie 2010

Sparle si soparle

• Fata născută undeva prin judeţul Olt - pe numele său Ionela Bîcă - a făcut-o din nou... de oaie: Curtea Constituţională a pus-o pe liber de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea şi a trimis-o tocmai la Băbeni, la Centrul de Primiri în Regim de Urgenţă pentru Persoane Adulte din cadrul DGASPC Vâlcea. Căderea doamnei Bîcă este dramatică, având în vedere că la noul job trebuie să se mulţumească cu un salariu de vreo 8 milioane lei vechi, după ce la ITM Vâlcea ridica în fiecare lună peste 40 milioane lei vechi. Trebuie să mai spunem că Ionela Bîcă are o vastă experienţă în „domeniul social”, după ce a trecut pe la Primăria Câineni, apoi la DGASPC, la Inspecţia Socială, la ITM, ajungând, în fine, înapoi la DGASPC...

• Am primit de la un cititor al ediţiei electronice a ziarului nostru următorul mesaj: „Prefectul ar putea să-şi facă datoria şi să constate vacanţa mandatelor primarilor condamnaţi penal. La Stoeneşti, primarul a fost condamnat la închisoare cu suspendare că a fost prins beat la volan, iar prefectul ăsta demagog doarme în păpuşoi. Să nu mai zic de vicele de la CJ şi de cel de la Primăria Râmnicu Vâlcea”.

• Redacţiile lui Patriciu au ajuns să suporte consecinţele crizei. Marele om de afaceri, multimilionar în euro, a tăiat salariaţilor săi apa plată, hârtia igenică şi paharele de unică folosinţă. Nu se mai decontează nimic, a dispărut fondul de protocol, salariile au fost reduse şi se anunţă şi reduceri de personal.

• Un consilier local a fost recent bruscat şi insultat de un poliţist. Mai mult chiar poliţistul l-a dat afară pe ales din birou deşi acesta venise doar să se intereseze de o sancţiune dată unui cetăţean.

• După ce şi-a „donat” un teren Primăriei Râmnicului, Romeo Rădulescu pregăteşte un nou tun imobiliar. Despre ce este vorba? Prin intermediul unei firme, primarul Rădulescu, împreună cu doi asociaţi, deţine un teren chiar în spatele clădirii Vămii Vâlcea. Până aici nimic anormal, însă surpriza apare atunci când constaţi că exact pe terenul cu pricina va trece viitorul bulevard Dem Rădulescu, iar Primăria Râmnicului va trebui să plătească mai multe exproprieri grase....

• Apropo de primarul Romeo Rădulescu, trebuie să spunem că tot mai mulţi râmniceni sunt nemulţumiţi de programul „subţire” la Zilelor Imnului Naţional. Rămâne să ne aducem aminte, cu nostalgie, de perioadele de glorie ale acestor sărbători, când foştii primari ai Râmnicului se ocupau excelent de organizare.

• Lucian Rădulescu, braţul „înarmat” al PSD-ului din Vâlcea şi fratele eternului tânăr Costi Rădulescu, l-a dat afară din clădirea Consiliului Judeţean Vâlcea pe... senatorul Laurenţiu Coca. De peste 15 ani, la parterul clădirii a existat biroul senatorial PSD, însă acum, Ion Cîlea l-a evacuat pe senatorul Coca pentru a-i face loc consilierului personal Lucian Rădulescu. Senatorul n-a avut ce face, s-a conformat şi a decis să plece într-o încăpere pusă la dispoziţie de sindicalistul Constantin Pîrvu, în clădirea de lângă Policlinica cu Plată.

• Spre deosebire de situaţia din Râmnicu Vâlcea, societatea Urban este suspect de „docilă” în relaţiile cu alte primării din judeţul Vâlcea. Spre exemplu, primarii din Drăgăşani şi Berbeşti se declară extrem de mulţumiţi de prestaţiile societăţii conduse de Doru Florescu şi spun că Urban nu are nici o datorie la bugetul local. Oare aşa să fie? Ne vom interesa mai amănunţit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe