Ministerul Agriculturii continuă demersurile pentru suplimentarea fondurilor europene

miercuri, 7 iulie 2010

• Comunicat de presă

Ministerul Agriculturii continuă demersurile pentru suplimentarea fondurilor europene

Directorul Executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea, ing. Florin Bădele, supune atenţiei demersurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe lângă Comisia Europeană pentru obţinerea unor fonduri suplimentare necesare dezvoltării satelor precum şi înlăturării efectelor inundaţiilor din ultima vreme. Astfel, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale a cerut Comisiei Europene, printr-o scrisoare adresată comisarului european Dacian Cioloş, realocarea de fonduri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru reconstrucţia infrastructurii rurale afectate de inundaţiile din ultima perioadă.

De asemeneal, Mihail Dumitru a cerut suplimentarea măsurii 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” cu suma de 124.754.160 euro prin realocarea economiilor de la măsura 611 „Plăţi complementare directe” numai pentru realizarea lucrărilor de infrastructură rurală tehnico-edilitară în localităţile afectate de inundaţii.

Ministrul agriculturii a propus Comisiei introducerea unei noi sub-măsuri pentru lucrări de refacere şi conservare a infrastructurii de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor în cadrul măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”. Alocarea financiară propusă, în acest sens, este de 150.000.000 euro, din care 50.000.000 euro realocare de la măsura 122 „creşterea valorii economice a pădurilor” şi 100.000.000 euro din diminuarea sumei alocate sub-măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”

Aceasta solicitare vine în contextul în care România se confruntă cu inundaţii care au afectat 37 de judeţe şi 530 de localităţi în perioada 23 iunie - 5 iulie 2010, care au dus la evacuarea a peste 18.000 de persoane din zonele afectate şi la pierderea a 23 de vieţi omeneşti. Din primele estimări au fost afectate 41 de drumuri naţionale, 110 drumuri judeţene, 164 drumuri comunale, 328 poduri, 2042 podeţe, 131 punţi pietonale şi 25.039 fântâni, 43 de posturi de transformare avariate, 11 linii de medie tensiune afectate parţial precum şi 187 obiective socio-economice.

Totodată, au fost inundate 15.626 gospodării şi anexe gospodăreşti, 1.237 curţi şi grădini, 8967 locuinţe inundate din care 602 locuinţe distruse şi în pericol de prăbuşire precum şi 59.184 hectare teren arabil, 31.216 hectare păşuni şi fâneţe şi 5.773 hectare păduri.

Inundaţiile au afectat cu precădere infrastructura rurală şi necesită eforturi financiare deosebite pentru refacerea în cel mai scurt timp a lucrărilor distruse. În acest moment sunt în curs de evaluare pagubele înregistrate, iar această evaluare va sta la baza unei strategii naţionale de refacere a infrastructurii rurale care va include diferite surse de finanţare posibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe