|luni, iunie 18, 2018
  • Follow Us!

“Livrările spontane” ale fabricii Minet l-au lăsat în ofsaid pe vicele Bulacu 

• PDL Vâlcea ia distanţă faţă de un important coleg de partid

„Livrările spontane” ale fabricii Minet l-au lăsat în ofsaid pe vicele Bulacu

• senatorul Dorel Jurcan, liderul interimar al PDL Vâlcea, a spus că „e neplăcut că unii colegi din partid apar în discuţii publice despre incompatibilitate” • la rândul său, deputatul Sorin Zamfirescu a spus că „sigur, orice discuţie de genul acesta afectează imaginea partidului”

Vicepreşedintele incompatibil al Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, continuă să se apere şi să spună prin toată presa locală că el este „curat” aşa cum a fost şi viceprimarul Cosmin Constantinescu, în opinia prefectului Petre Ungureanu. Praf în ochi opiniei publice…. Omul de la CJ Vâlcea nu cunoaşte legea sau se face că nu cunoaşte legea.

În ultima conferinţă de presă a PDL Vâlcea, Romulus Bulacu a recunoscut că societatea Minet, la care este acţionar (alături de Dionisie Cazacu, Gheorghe Loghin şi Victoria Preda), a făcut o „livrare spontană” către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea. Ce mai contează că la societatea Minet SA este instalat administrator chiar fiul vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Florin Cezar Bulacu? „Eu sunt vicepreşedintele Consiliului Judeţean, nu sunt vânzător. Vreau să vă spun că, de fapt, firma Minet a pierdut din această comandă. Sunt absolut convins că nu sunt incompatibil”, a încercat să explice vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Gestul lui Romulus Bulacu i-a pus oarecum în încurcătură pe ceilalţi colegi din conducerea PDL, nevoiţi acum să accepte o situaţie stânjenitoare pentru partid. Senatorul Dorel Jurcan, liderul interimar al PDL Vâlcea, a spus că „e neplăcut că unii colegi din partid apar în discuţii publice despre incompatibilitate”. La rândul său, deputatul Sorin Zamfirescu a spus că „sigur, orice discuţie de genul acesta afectează imaginea partidului”.

Liberalii demască un presupus şantaj la adresa lui Bulacu

Chiar şi deputatul liberal Cristian Buican l-a luat în vizor pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu. Astfel, Buican i-a acuzat pe consilierii judeţeni pesedişti şi democrat-liberali că au refăcut majoritatea pentru satisfacerea unor interese personale şi de grup, nu în interesul cetăţenilor. „Câteva persoane din grupul de consilieri PDL au făcut toate jocurile astfel încât să se continue majoritatea politica cu PSD”, a declarat Buican. Pentru a întări cele spuse, liderul PNL l-a acuzat pe pedelistul Romulus Bulacu că a luptat să păstreze parteneriatul politic cu PSD pentru că are interese de afaceri cu Consiliul Judeţean. Mai mult, Buican a adus în discuţie faptul că Bulacu ar fi fost „şantajat pentru că este într-o stare de incompatibilitate”.

Astfel, liderul PNL a spus că firma al cărei acţionar principal este Romulus Bulacu are în derulare un contract cu Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri si Poduri Vâlcea, unitate aflată în subordinea Consiliului Judeţean. Făcând trimitere la articolul 90 din Legea 161/2003 („Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”), Cristian Buican l-a învinuit pe vicepreşedintele CJ, Romulus Bulacu, de incompatibilitate. (N.T.)

Leave a Response