Vicepreşedintele Bulacu face afaceri pe spinarea Consiliului Judeţean

duminică, 4 iulie 2010

Să vă fie ruşine! Pedelişti incompatibili: După viceprimarul Constantinescu,

 

Vicepreşedintele Bulacu face afaceri pe spinarea Consiliului Judeţean 

 

• una dintre firmele la care Romulus Bulacu este asociat, iar fiul său administrator, în relaţii contractuale cu Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, unitate aflată în subordinea CJ Vâlcea • la propunerea lui Bulacu, pentru recuperarea banilor societatea Minet a acţionat în instanţă RAJDP-ul la doar câteva luni de la emiterea facturilor 

• rămâne şi incompatibilul vicepreşedintele al CJ, sub umbrela prefectului apolitic Petre Ungureanu? 

 

Minet SA, societate la care Bulacu este acţionar, iar fiul său deţine calitatea de administrator a livrat Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri Vâlcea (unitate aflată în subordinea Consiliului Judeţean) materiale necesare pentru reabilitarea unei străzi din Râmnic. Raporturile comerciale între firma la care Bulacu este acţionar şi RAJDP datează încă din luna iulie a anului trecut.

 

Mai mult decât atât, pentru recuperarea sumei pe care o avea de încasat (109.826,41lei), societatea Minet SA a acţionat la începutul anului în instanţă RAJDP, cu toate că vicele Bulacu cunoştea situaţia dificilă din punct de vedere financiar prin care trece unitatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Relaţiile contractuale derulate între firma la care este acţionar şi RAJDP îl plasează pe Bulacu într-o situaţie de incompatibilitate. Rămâne de văzut, dacă şi în cazul vicepreşedintelui CJ apoliticul prefect Petre Ungureanu va adopta aceeaşi atitudine ca în cazul viceprimarului Cosmin Constantinescu. 

 

Societatea Minet SA livrează RAJDP-ului produse în valoare de 109.826,41 lei 

 

Societatea Minet SA, la care vicepreşedintele CJ Vâlcea Romulus Bulacu este acţionar majoritar derulează afaceri cu una din unităţile aflate în subordinea instituţiei în fotoliul vremelnic în conducerea căreia se află. În perioada 20.07.2009-04.09.2009, societatea Minet a emis către RAJDP Vâlcea patru facturi fiscale în valoare de 109.826,41 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale necesare la asfaltarea unui drum. Mai exact, Minet SA a livrat RAJDP-ului, geocompozit şi terasin necesar pentru asfaltarea drumului situat în apropierea de Registrul Auto Român. 

 

4 facturi fiscale emise de Minet SA către unitatea aflată în subordinea CJ 

 

La doar câteva luni de la emiterea facturilor, firma la care vicepreşedintele democrat-liberal Romulus Bulacu este acţionar, dă în judecată Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea pentru a-şi recupera debitele de la societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Facturile SC Minet SA au fost emise către RAJDP între 20 august şi 4 septembrie, iar pe 26 ianuarie 2010, la Tribunalul Vâlcea se înregistrează dosarul (381/90/2010), prin care societatea la care vicepreşedintele Bulacu este acţionar somează unitatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea să achite sumele restante.

La primul termen al dosarului, în şedinţa publică din 17 februarie 2010, completul admite cererea formulată de SC Minet SA şi somează RAJDP-ul la plata sumelor în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În plus, instanţa obligă RAJDP-ul la cheltuieli de judecată în valoare de 639,5 lei. RAJDP-ul achită parţial o parte din sumă şi depune cerere în anulare admisă de Tribunalul Vâlcea. Astfel, sentinţa nr. 932 pronunţată în şedinţa publică din 13 mai, admite cererea în anulare formulată de RAJDP şi obligă societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea la plata către SC Minet SA a sumei de 69.826,41 lei. 

 

Bulacu: „Le-am spus să-i dea în judecată!”

Vicepreşedintele CJ Vâlcea susţine că la iniţiativa sa, Minet SA a acţionat în instanţă RAJDP-ul: „Le-am spus foarte clar să-i dea în judecată! După un an de zile să nu-mi dea bani… ”, afirmă indignat vicepreşedintele CJ Vâlcea. Romulus Bulacu pretinde că a aflat de existenţa contractului dintre firma sa şi societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, din conducerea căreia face parte abia în februarie: „Mă pomenesc în februarie, că mă sună colegii mei de la firmă şi-mi spun: „Domnul Bulacu, ajutaţi-ne şi pe noi că suntem în incapacitate de plată şi avem de recuperat un miliard de la Regia de Drumuri”. I-am întrebat atunci cum au procedat, eu fără să-mi dau seama. Am fost şi naiv, chiar dacă nu mai puteam face nimic! Era un contract comercial”, a afirmat Bulacu gândindu-se probabil la situaţia de incompatibilitate. 

 

„Le-am interzis să mai livreze marfă în Vâlcea!”

Bulacu recunoaşte raporturile comerciale între societatea la care este acţionar şi unitatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean, dar pretinde că reprezentanţii firmei Minet SA nu l-au înştiinţat iniţial că au livrat marfă RAJDP-ului. „Această fabrică face articole pentru drumuri. Este singura fabrică care produse aşa ceva în România. Este o aberaţie până la urmă, pentru că eu le-am şi spus: „Nu le mai daţi la ăştia de la Vâlcea, dacă cere cineva căci se interpretează.

 

Pot să ia din Bulgaria din Franţa cu preţuri mai mari, pot să ia. După ce am aflat că au dat la RAJDP le-am interzis…La această firmă eu sunt acţionar şi atât! ”, a declarat Bulacu. Vicele CJ Vâlcea pretinde că zilele trecute l-a întrebat pe directorul RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu cum au achiziţionat marfă de la Minet SA: „Astăzi (nr. – 1 iulie 2010) l-am întrebat pe Vălimăreanu. Mi-a spus că au fost trei oferte şi au ales-o pe cea mai mică. Sunt intermediari care vin şi cu turcisme. Concurentul meu cel mai mare este un coleg de-al meu de la Bucureşti”, susţine Bulacu. 

 

Tunurile pe Regia de Drumuri 

În şedinţa din luna martie a consilierilor judeţeni vâlceni, Romulus Bulacu a avut o poziţie virulentă la adresa Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. În aceeaşi perioadă, pe rolul Tribunalului Vâlcea se află procesul intentat de societatea la care Bulacu este acţionar chiar RAJDP-ului. Redăm din discuţiile care au avut loc la şedinţa din 25 martie 210, orice alte comentarii considerându-le inutile. 

Bulacu : „Dacă situaţia SC APAVIL SA Vâlcea, la viitorul ei mă refer, depinde foarte mult de ce se va întâmpla după fuziunea cu SC ACVARIM SA Râmnicu Vâlcea, la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea mi se pare că viitorul ei ţine foarte mult de structura de costuri care, după părerea mea, trebuie să o facem cu mai multă aprofundare tehnică şi economică. Se ştie foarte bine că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea este în competiţie pe piaţă cu firme care au alte structuri de costuri.

Deci, eu am făcut o analiză cu concurenţi ai Regiei şi vreau să vă spun că suntem departe şi în momentul când intri în competiţie de licitaţii sunt şanse, ori să nu obţii licitaţia, ori să cobori preţul şi să lucrezi în pierdere iar, la final, să decontăm nu profit, ci pierdere. Ştim foarte bine că inclusiv investiţiile sunt reduse, pentru că toate utilajele şi tehnologia Regiei sunt mult în spatele tehnologiei folosite de alte firme concurente.

Părerea mea este că Regia trebuie să aibă în încredinţare mai mult partea de întreţinere şi, după câte ştiu eu, avem probleme cu finanţarea acestui segment de activitate în zonă. Pentru că, din păcate, am observat că sunt foarte multe drumuri care se deteriorează datorită faptului că nu au suficientă întreţinere pe parcursul anului, sigur specific anotimpului. Este un comentariu pe care aş dori să-l luaţi în considerare şi, în viitoarele şedinţe, să avem totuşi o analiză mai strictă pe structura de costuri”. 

Cîlea: „Noi am făcut o analiză foarte serioasă a costurilor şi am stabilit măsuri ferme de reducere a tuturor cheltuielilor la această Regie. Sigur că dumneavoastră aţi subliniat aici un lucru, dar dacă am fi primit o sumă mai aproape de nivelul solicitat de noi, segmentul acesta de întreţinere şi reparaţii, care revine direct Regiei în calitate de administrator al acestor drumuri, ar fi fost mult mai mare.

Dar, suma a fost foarte mică şi aţi văzut ce eforturi am făcut ca să întreţinem aceste drumuri şi cu o dotare necorespunzătoare, care nu este datorită nouă…. Vă spun eu că dânşii când vin la o licitaţie, vin cu valoarea cea mai mică ca să poată să o câştige, şi chiar şi aşa au probleme extraordinare. Nu vreau să vă spun în această şedinţă de Consiliu Judeţean, pentru că ştiţi dumneavoastră foarte bine ce se întâmplă, pentru că Regia nu prea este băgată în seamă, sunt alţii şi nu vă spun de ce…..”. ……………

Bulacu: „Eu aş vrea să vă asigur că anul acesta vor fi sumele mult mai mari pentru că este în derulare Programul „10.000 de km de drumuri judeţene” şi, în acest context am făcut o rugăminte. Vor fi licitaţii, haideţi să le câştige Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, nu v-am cerut altceva! ………

Cîlea : „Şi mai este o problemă, cei care vorbesc aici să ştie că Municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru lucrările executate înainte, are o datorie faţă de Regie de 11,5 miliarde lei. Am vorbit cu domnul primar interimar, şi l-am rugat, având în vedere situaţia grea de la Regie, să ne achite banii şi, ştiţi cât a achitat, un milion şi ceva. De ce nu intervenim să preia tot debitul, îl dă la alte firme în loc să plătească debitul la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea….

 

Este bine să ştiţi realitatea de la mine, care mă lupt cât pot eu pentru această Regie, pentru că dacă s-a rupt drumul undeva şi nu am bani alocaţi pentru asta, nu trebuie să execut acolo lucrarea, că primesc telefoane că se întrerupe circulaţia. Este dezastru, numai eu ştiu ce păţesc! Dar e uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune!”……….

Cîlea : „Domnule vicepreşedinte, ceea ce aţi cerut dumneavoastră, am făcut eu demult, că nu mă învăţaţi pe mine să lucrez!”

Bulacu : „Domnule preşedinte, a fost o simplă rugăminte să ne aplecăm pe economia de piaţă. Atât!”

Cîlea: „Ne-am aplecat foarte mult. Haideţi să vă arăt, să vă demonstrez!”

Bulacu: „Nu are nicio legătură cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, am făcut intervenţii acolo şi o să dea, în funcţie de ce au şi ei. O să plătească 1,9 miliarde azi sau mâine, deci aceasta este promisiunea care este în funcţie de ceea ce au şi ei. Am făcut şi eu tot ce s-a putut, inclusiv intervenţii la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru a creşte fondurile din creditul de 15 angajament şi sunt 21 miliarde lei care s-au dus acum, datorită presiunilor mele”. 

 

„N-am nicio legătură de incompatibilitate!”

Romulus Bulacu pretinde că nu se află într-o situaţie de incompatibilitate, deşi prevederile legii sunt clare. Vicele CJ se află însă sub umbrela protectoare a prefectului de Vâlcea, Petre Ungureanu. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede la Art. 90.

Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

Ca acţionar al societăţii Minet SA, Romulus Bulacu se afla sunt incidenţa legii în momentul în care marfa a fost livrată către RAJDP. Este de aşteptat însă, ca în perioada imediat următoare, Romulus Bulacu să recurgă la un gest similar făcut de tatăl colegului său de partid, Cosmin Constantinescu, care s-a retras din societatea care derula afaceri cu Primăria Râmnicului pentru ca junele să-şi menţină fotoliul din administraţie. Sub umbrela protectoare a partidului aflat la guvernare, dar având şi susţinerea reprezentantului Guvernului în teritoriu în administraţia vâlceană aleşii afacerişti încasează sume frumuşele din contracte cu statul. Bugetul şi aşa destul de diminuat al instituţiilor se dovedeşte a fi deocamdată o vacă bună de muls pentru reprezentanţii PD-L. 

Sursa: www.jurnalvalcean.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe