Prefectul Petre Ungureanu, în război deschis cu primăriile din Rm. Vâlcea şi Bujoreni

duminică, 4 iulie 2010

• Pentru că vor să acorde ilegal „suplimente salariale” propriilor angajaţi,

Prefectul Petre Ungureanu, în război deschis cu primăriile din Rm. Vâlcea şi Bujoreni

Joi, 1 iulie 2010, prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, a condus şedinţa de instruire a secretarilor primăriilor pe teme de legalitate a actului administrativ. Pe ordinea de zi s-au aflat două subiecte prezentate de jurişti ai Instituţiei Prefectului: redactarea actelor administrative în contextul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi controlul de legalitate exercitat de prefect în semestrul I 2010. La reuniunea de joi au participat 83 de secretari ai localităţilor vâlcene, din totalul de 89.

În deschidere, prefectul a subliniat faptul că îşi doreşte o întâlnire interactivă, în condiţiile în care nu există subordonare ierarhică a secretarilor faţă de Instituţia Prefectului, ci doar una profesională şi de control. Mai mult, reprezentantul executivului în judeţ a subliniat necesitatea unei practici unitare în domeniu şi a precizat că hotărârile celor două primării, respectiv din Râmnicu Vâlcea şi Bujoreni, de a majora salariile în pofida Legii 330, vor fi atacate în contencios administrativ.
De asemenea, prefectul Petre Ungureanu le-a recomandat secretarilor localităţilor vâlcene să studieze cu atenţie ordonanţa de urgenţă emisă de guvern în 30 iunie privind reducerea personalului din aparatul administrativ, pentru că ei, împreună cu prefectul sunt cei care vor coordona restructurarea administraţiei publice şi vor urmări respectarea prevederilor legale în acest sens.

Cele mai multe discuţii le-au suscitat problemele legate de tehnica legislativă, completarea registrului agricol, restructurarea şi schema organizatorică a aparatului de specialitate al unităţilor administrativ teritoriale. Una dintre nemulţumirile exprimate în plen a celor prezenţi la reuniunea de astăzi este circulaţia, considerată exagerată, a dosarelor de despăgubiri între instituţiile centrale şi cele locale.

Primăria Râmnicului continuă să sfideze criza

Recent, la propunerea primarului Romeo Rădulescu, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis menţinerea prevederilor HCL 117/2010 de acordare pentru perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2010 a unor „suplimente salariale” lunare, pentru funcţiile publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi din cadrul Direcţiei de Protecţie Socială. Astfel, valoarea totală a acestor suplimente depăşeşte 10 miliarde lei vechi, din care numai secretarul primăriei, Toma Mihăescu, va încasa în acest an circa 150 milioane de lei vechi. Iată ce se spune în cadrul unui raport întocmit de „oamenii de casă” ai primarului Romeo Rădulescu: „În temeiul prevederilor art. 11 din anexa III la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, suplimentele salariale nu sunt considerate drepturi câştigate şi se vor acorda proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Tot potrivit aceleiaşi legi, suplimentele salariale pot fi acordate numai dacă veniturile proprii ale bugetului local respectiv, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, în trimestrul sau anul anterior de calcul sunt mai mari sau egale cu cheltuielile de personal alocate pentru autorităţile executive şi deliberative şi pentru aparatul de specialitate al primarului, condiţie îndeplinită conform execuţiei de casă a bugetului local de la sfârşitul anului 2009.

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, «la propunerea preşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, a primarului, pentru funcţiile publice locale pot fi stabilite suplimente salariale, egale cu: până la diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru funcţiile publice teritoriale şi salariul de bază prevăzut pentru funcţiile publice locale, în cazul funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatului de specialitate al primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi instituţiilor şi serviciilor publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale respective;

până la diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru funcţiile publice de stat şi salariul de bază prevăzut pentru funcţiile publice locale, în cazul funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatelor de specialitate ale consiliilor judeţene, primarului general al municipiului Bucureşti şi ale primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, ale primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ, precum şi în cadrul instituţiilor şi serviciilor publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale respective. Suplimentele salariale prevăzute nu sunt considerate drepturi câştigate şi se acordă în limita fondurilor disponibile în bugetul local.

Acordarea suplimentelor salariale stabilite se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean ori, după caz, hotărâre a consiliului local. Suplimentele salariale pot fi acordate numai dacă veniturile proprii ale bugetului local respectiv, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, în trimestrul sau anul anterior de calcul sunt mai mari sau egale cu cheltuielile de personal alocate pentru autorităţile executive şi deliberative şi pentru aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean»”. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe