Partidul Comunist Român revine pe scena politică

miercuri, 30 iunie 2010

Partidul Comunist Român revine pe scena politică

                
Imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca  popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. 

Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu fiecare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de atacurile perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat artificial de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

Au trebuit să treacă 21 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.
21 de ani de prigoană brutală, în care puterea şi oligarhia au demonizat, au denigrat, au distrus, au înstrăinat şi au furat tot ce a fost românesc.

21 de ani în care puterile postdecembriste au mimat lupta împotriva comunismului, Partidul Comunist Român neexistând  şi neavând posibilitatea să riposteze. În fapt, ele au luptat împotriva românilor, aducând ţara în fundul prăpastiei.
Acestea sunt motivele pentru care, la solicitarea a zeci de mii de oameni, membri şi simpatizanţi ai Partidului Alianţa Socialistă, se convoacă un Congres extraordinar având ca ordine de zi revenirea  pe scena politică a Partidului  Comunist Român într-o haină, evident, nouă.

Partidul Comunist Român îşi adună energiile şi iese la luptă hotărâtă pentru a pune capăt jafului sălbatic la care este supusă ţara noastră, pentru a stopa degringolada societăţii, haosul economic şi financiar care urmăresc destrămarea Statului Naţional şi înstrăinarea bogăţiilor ţării. De 21 de ani drepturile elementare ale oamenilor sunt sistematic încălcate, toate regimurile post-decembriste dovedindu-se nedemocratice, incapabile să asigure un nivel de trai acceptabil pentru imensa majoritate a societăţii. Politicile restauraţioniste au aruncat România cu două secole în urmă din toate punctele de vedere: economia distrusă, finanţele risipite, şcoala dezorganizată, sistemul sanitar, practic, desfiinţat, viaţa oamenilor devenind o existenţă de coşmar. România a devenit, sub guvernările post-decembriste, un imens lagăr de concentrare.

Genocidul îndreptaat împotriva poporului român trebuie oprit! Este timpul ca la conducerea ţării să ajungă oamenii cinstiţi, devotaţi ideilor nobile de propăşire materială şi spirituală a naţiunii noastre.

Comitetul Director al Partidului Alianţa Socialistă a hotărât convocarea Congresului Extraordinar la care se va supune la vot schimbarea denumirii în Partidul Comunist Român.

Partidul Comunist Român al anului 2010 înţelege să aibă o nouă doctrină, în concordanţă cu cerinţele situaţiei economice şi politice din ţară şi din lume. Partidul nostru va fi partidul tuturor cetăţenilor români care înţeleg să fie buni patrioţi, cinstiţi, luptători pentru adevăr, dreptate şi demnitate.  Partidul Comunist Român înţelege să analizeze critic toate perioadele sociale din istoria României, din dorinţa de a apăra şi promova tot ceea ce a fost bun pentru ţară şi popor.

Din acest moment, orice atac la adresa comuniştilor va avea un răspuns ferm din partea noastră. Anticomuniştii nu se vor mai lupta cu himerele, ci vor avea o ripostă cuvenită faţă de orice  manifestare neargumentată.
                          ...............................................................    

Pentru mai multe informaţii, vă invităm să participaţi la Conferinţa de Presă organizată de domnul Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Alianţa  Socialistă, partid care, la  data de   3 iulie 2010, la Congresul Extraordinar, îşi propune să devină  PARTIDUL  COMUNIST  ROMÂN.
    
    Conferinţa de Presă se va desfăşura joi, 1 iulie 2010, orele 11.00, la sediul Partidului Alianţa Socialistă din str. Olari, nr. 12, sector 2, Bucureşti.

     BIROUL  EXECUTIV  CENTRAL
al  PARTIDULUI  ALIANŢA  SOCIALISTĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe