Inundaţii la Mateeşti

miercuri, 30 iunie 2010

Inundaţii la Mateeşti

          
              Marţi, 29 iunie, în jurul orelor 18,00, lucrătorii postului de poliţie Mateeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe locuinţe  din comuna Mateeşti, sat Turceşti, județul Vâlcea au fost afectate ca urmare a unei ploi torenţiale. La faţa locului s-au deplasat un echipaj al poliţiei, autorităţile locale precum şi un echipaj din cadrul ISU, care au intervenit cu o autospecială şi o motopompă .

             Cu această ocazie s-a constatat că apa a pătruns într-un număr de 3 locuinţe,  7 beciuri ale caselor , precum şi în peste 20 de grădini, fiind afectate proprietăţile şi terenurile agricole. Echipajul din cadrul ISU a folosit autospeciala şi motopompa pentru a scoate apa din cele 3 locuinţe şi din beciurile caselor, fiind  asigurate bunurile aflate în acestea.

             Echipajul Poliţiei Rutiere, prezent la faţa locului, a desfăşurat activităţi specifice în scopul prevenirii evenimentelor rutiere şi pentru a nu fi create ambuteiaje în  zonă.

            Ca urmare a intervenţiei prompte a echipajului ISU, poliţiei şi autorităţilor locale  s-a reusit salvarea bunurilor şi a gospodăriilor, nefiind înregistrate victime sau pagube deosebite.

Precipitaţiile din data de 29 iunie a.c., care au însumat 200 l/mp în satul Turceşti din comuna Mateeşti, au produs următoarele pagube:

-pe DJ 676D asfaltul a fost distrus în proporţie de 80%, pe o lungime de 1000 m, între podul de peste pârâul Lespedea şi hotar Stroieşti; şanţurile marginale ale drumului şi 800 dale de beton au fost distruse;
-drumul comunal pietruit Lespedea a fost distrus pe o lungime de 600 m, prin scurgerea apelor care au produs o ravenă de cca 1,20 m adâncime şi 2-2,5 m lăţime, pe centrul drumului;
-drumul comunal Valea Podului-Meia a fost distrus pe 1200 m lungime;
-drumul comunal Valea Câinelui a fost acoperit cu mâl în grosime de 20-25 cm pe o distanţăde 1000 m iar drumul comunal Copăciş, nepietruit, a devenit impracticabil, prezentând ravene pe distanţa de 600 m;
-drumul comunal Irişte, pietruit, prezintă ravene pe o lungime de 700 m;
Se estimează că o cantitate de 300 mc din balastul transportat de către Primăria Mateeşti pentru amenajarea acestor drumuri comunale a fost antrenată de şuvoaiele şi torenţii formaţi, în pârâul Lespedea.
Podurile de beton cu ziduri de protecţie la capete şi gabioane au fost, la rândul lor, afectate:
-pod DJ 676D "Valea Podului", 4 gabioane distruse în totalitate;
-pod Vlăduţeşti, zidurile de sprijin de la capete afectate de eroziunea apei;
-pod Irişte, capete şi planşeuri distruse;
De asemenea, au fost inundate 10 gospodării(locuinţe, beciuri, pivniţe, anexe gospodăreşti, grădini de legume) şi 17 fântâni.Lucrările de desecare a fântânilor au fost demarate în 30 iunie a.c. de către pompieri, urmând să fie dezinfectate prin grija Direcţiei de Sănătate Publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe