Doi vâlceni au decedat trăsniţi de un fulger

miercuri, 30 iunie 2010

Doi vâlceni au decedat trăsniţi de un fulger

Natura dezlănţuită a făcut ieri, patru victime în judeţul Vâlcea. Doi tineri au decedat, după ce au fost loviţi de un fulger, iar alte două persoane au fost rănite. Cei patru se aflau la muncă în Dealul Viilor. Ambulanţa a ajuns cu dificultate în zona în care se aflau vitimele. „Ieri, în jurul orelor 17.45, lucrătorii Poliţiei municipiului Drăgăşani au fost sesizaţi telefonic că pe raza comunei Prundeni, sat  Zăvideni , în punctul Dealul Viilor au fost trăsnite de fulger mai multe persoane care se aflau ca zilieri la munci agricole.

La faţa locului a fost trimisă o patrulă  alcătuită  din poliţist şi jandarmi, echipaj mixt care acţiona în sistem integrat. Au fost anunţaţi pompierii şi salvarea, dar din cauza terenului accidentat accesul s-a făcut cu dificultate. Din primele verificări la faţa locului s-a constatat că sunt decedate două persoane, respectiv Liviu F. în vârstă de  20 de ani şi Cristina G. de  28 ani . Au fost identificate şi două  persoane rănite Mircea B. de  36 ani şi Ilean D. în vârstă de 49 ani. Toate cele patru victime erau din  comuna  Frânceşti, sat Dezrobiţi, judeţul Vâlcea.

Persoanele rănite au fost transportate la spitalul mun. Drăgăşani iar cei doi morţi la morga aceleiaşi unităţi sanitare. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabiliri împrejurărilor producerii evenimentului şi urmează a se da soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani”, a declarat subinspectorul de poliţie, Cristina Hănulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. (www.valceanews.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe