|miercuri, decembrie 13, 2017
  • Follow Us!

Licitaţiile electronice, o necunoscută pentru primarul Ilie Amuzan 

• La Călimăneşti,

Licitaţiile electronice, o necunoscută pentru primarul Ilie Amuzan


• în condiţiile în care legea spune că minim 20% din licitaţii trebuie să fie electronice, primarul Ilie Amuzan are o „rată de ocupare” de doar… 0,67%, acesta riscând o amendă de până la 350 milioane vechi

După cum am mai consemnat, prin Ordinul Prefectului nr. 265/03.05.2010, s-a dispus constituirea unei comisii mixte de control la Primăria oraşului Călimăneşti. În echipa de control au participat alături de corpul de control, jurişti din cadrul serviciului juridic un reprezentant al DGFP Vâlcea şi un reprezentant al ITM Vâlcea. Verificarea acestor obiective s-a efectuat la începutul lunii mai, la sediul Primăriei oraşului Călimăneşti, şi pentru fiecare obiectiv în parte a fost încheiată o notă de control.

Astfel, printre altele, Corpul de Control al Prefecturii Vâlcea a verificat modul de atribuire a contractelor de achiziţie publică realizată de primarul Ilie Amuzan şi de subordonaţii săi. Verificarea a fost efectuată prin sondaj şi a constat în parcurgerea documentaţiilor (emise in conformitate cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice) ce au stat la baza atribuirii urmatoarelor contracte: „Alimentare cu energie electrică – Organizare de şantier, Centru de convenţii şi expoziţii Oltenia Nord Călimăneşti”; proiectare şi execuţie „Modernizare străzi în oraşul Călimăneşti”; „Dezvoltarea echilibrată şi integrată a staţiunii turistice Călimăneşti – Căciulata: Centru de informare turistică Călimăneşti, Centru de informare turistică Căciulata şi amenajare traseu pentru cură de teren”; „Realizare reţea de alimentare cu apă potabilă – Centru de convenţii şi expoziţii nord Călimăneşti”; închiriere buldoexcavator.

Potrivit concluziilor raportului încheiat de Corpul de Control al Prefecturii Vâlcea, „autoritatea contractantă stabileşte criteriul de atribuire «oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic», utilizînd ca factori de evaluare «preţul» cu ponderea de 70% şi «termenul de execuţie» cu ponderea de 30 %. Informaţiile privind termenele de îndeplinire a unui contract constituie instrumente manageriale pentru urmărirea derulării contractului. Prin faptul că, autoritatea contractantă încheie un act adiţional, prin care este mărit termenul de execuţie, element ce a constituit factor de evaluare, fără a avea la bază o motivaţie întemeiată, recunoaşte că termenul de execuţie acceptat în faza de evaluare, raportat la natura şi complexitatea obiectului contractului, nu a fost fezabil, fapt ce poate conduce la încălcarea principiului tratamentului egal, pentru ofertanţii aflaţi pe urmatoarele locuri în clasament.

Apreciem, că prin acceptarea măririi duratei de execuţie, autoritatea contractantă a creat o circumstanţă artificială, în scopul de a dezavantaja astfel ofertanţii clasaţi pe locurile urmatoare. În contractele de lucrări sunt prevăzute clauze contractuale specifice referitoare la constituirea garanţiei de bună execuţie, al carui scop este acela de a asigura autoritatea contractantă de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului de achiziţie. Deşi era clauză obligatorie, executarea contractului a început, fără a fi constituită aceasta garanţie de bună execuţie. Potrivit HG nr. 198/2008, orice autoritate contractanăa are obligaţia de a utiliza mijloacele electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru realizarea achiziţiilor directe, într-un procent de cel puţin 20% din valoarea totală a achiziţiilor publice efectuate de aceasta în cursul anului respectiv.

Din Raportul privind contractele de achiziţie publică atribuite în anul 2009 de Primaria oraşului Călimăneşti, transmis la ANRMAP în data de 31.03.2010, rezultă că procentul achiziţiilor publice efectuate în anul 2009 prin utilizarea mijloacelor electronice este de numai 0,67%. Potrivit HG nr. 370/2009, nerespectarea obligaţiei de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 35.000 lei. În consecinţă, având în vedere constatările făcute cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale în materia achizitţilor publice, potrivit articolului 295 alin. 4 din OUG nr. 34/2006, prin adresa nr. 9439/10.05.2010, s-a solicitat ANRMAP o verificare de specialitate privind modul de atribuire şi derulare a contractului de lucrări nr. 9703/15.07.2009, încheiat la Primăria oraşului Călimăneşti cu Asociaţia SC THIC Izolaţii Termice SRL Paşcani – lider şi SC General Construct SA Piatra Neamţ.

În funcţie de măsurile dispuse de ANRMAP se va acţiona în consecinţă. Concluzia generală care se desprinde în urma efectuării controlului complex la Primăria oraşului Călimăneşti, este că la nivelul acestei administraţii publice locale nu se respectă în unele cazuri prevederile legale ale activităţii desfăşurate de entitatea publică, prin această acţiune de control fiind verificate principalele operaţiuni pentru buna asigurare a legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţii şi utilizarea fondurilor publice şi administrării patrimoniului public”. (P.C.)

Leave a Response