Drumuri ciuruite de ploi la Vâlcea

duminică, 27 iunie 2010

Drumuri ciuruite de ploi la Vâlcea

Comuna Muereasca a fost la un pas de a rămâne izolată, după ce un pod a fost şubrezit de apele pârâului Muereasca. În zonă a fost necesară intervenţia rapidă a autorităţilor judeţene şi a Regiei de Drumuri şi Poduri. RAJDP a efectuat în zonă doar lucrări provizorii, deoarece pe parcurs va trebui amenajată o rută ocolitoare, astfel încât podul să poată fi închis şi refăcut. Podul se află la kilometrul 2+500 de metri, în apropiere de Drumul Judeţean 658, care face legătură între DN 7 – Muereasca – Mânăstirea Frăsinei.

Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a trimis o notă informativă reprezentanţilor ISU Vâlcea, celor din cadrul Consiliului Judeţean şi Prefecturii, iar specialiştii instituţiilor respective s-au deplasat în zonă. Aproape în fiecare localitate din judeţ există probleme destul de grave de infrastructură, datorate alunecărilor de teren. Printre obiectivele afectate se numără Mădulari, unde drumul comunal a fost grav afectat, deşi fusese reabilitat recent cu fonduri SAPARD, dar alunecările se accentuează şi pe Drumul Judeţean 676 F Roşiile-Grădiştea, dar şi în comuna Milcoiu. Pentru remedierea acestor probleme este posibil să se obţină, prin intermediul Prefecturi Vâlcea, bani din fondul de situaţii de urgenta aflat la dispoziţia Guvernului. (A.V.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe