împrumuturi pentru unităţile administrativ-teritoriale

miercuri, 23 iunie 2010

Ministerul Finanţelor Publice va acorda:

Împrumuturi pentru unităţile administrativ-teritoriale

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413/21 iunie 2010, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/16.06.2010, privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie precum şi alte măsuri financiare. În acest articol, prezentăm principalele reglementări aduse de acest act normativ.

În anul 2010, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va acorda unităţilor administrativ-teritoriale împrumuturi din veniturile obţinute din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu o dobândă de 6,25%, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an, în limita sumei de 1.500.000 mii lei, pentru achitarea obligaţiilor de plată restante înregistrate de acestea la data de 31 decembrie 2009 faţă de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv faţă de operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, neachitate la data solicitării împrumutului. Perioada de acordare a împrumutului se stabileşte în convenţiile de împrumut încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale.

Utilizarea împrumuturilor

Sumele acordate unităţilor  administrativ-teritoriale cu titlu de împrumut din veniturile obţinute din privatizare vor fi utilizate exclusiv pentru:
a) stingerea obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici furnizori de bunuri, servicii sau lucrări ai unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv ale operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat;
b) stingerea obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici care au de încasat sume restante de la operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat.

Prin obligaţii restante se înţelege totalitatea obligaţiilor datorate de către operatorii economici la data de 31 martie 2010 şi neachitate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale.

Rambursarea împrumutului

Rambursarea împrumutului se efectuează în tranşe lunare, începând cu prima lună după încheierea perioadei de graţie. Dobânda aferentă reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului, se plăteşte lunar, începând cu luna acordării împrumutului, şi se calculează  prin aplicarea ratei dobânzii prevăzute mai sus, la soldul împrumutului.

Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere până la data stingerii obligaţiei.



În cazul în care unităţile administrativ-teritoriale nu respectă termenele de rambursare, MFP sistează alimentarea bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit şi cu sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Până la lichidarea obligaţiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale către MFP, cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate potrivit celor menţionate mai sus, vor fi alocate bugetelor locale numai pentru achitarea acestor obligaţii.   

Alte precizări

Unităţile administrativ-teritoriale pot contracta aceste împrumuturi numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale constituită conform prevederilor Legii nr. 273/2006.

La documentaţia pentru obţinerea avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, se anexează certificatele de atestare fiscală pentru obligaţii fiscale restante ale operatorilor economici, inclusiv ale operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.



Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene eliberează certificatele de atestare fiscală solicitate de unităţile administrativ-teritoriale pentru operatorii economici, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Certificatele de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent, cuprind creanţele fiscale exigibile, existente în sold la data de 31 martie 2010 şi neachitate până la data eliberării acestora, şi au o valabilitate de 60 de la data eliberării.

De reţinut! În termen de 15 zile de la publicarea Ordonanţei de Urgenţă, MFP va elabora norme metodologice de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe