|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Constantin Rotaru sancţionează “nesimţirea guvernanţilor” în legătură cu Oltchim 

Constantin Rotaru sancţionează „nesimţirea guvernanţilor” în legătură cu Oltchim

Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, Constantin Rotaru a sancţionat dur ceea ce el a numit „nesimţirea” guvernanţilor în legătură cu situaţia combinatului chimic Oltchim. „Este inadmisibil ce se întâmplă. Guvernul a băgat milioane de euro în fabrici cu capital străin, iar eu constat că nici până astăzi nu a ajutat cu nici măcar un euro combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a fost nevoit să ia împrumuturi de la bănci comerciale pentru a putea achiziţiona secţia de petrochimie de la Arpecim Piteşti şi pentru a putea funcţiona astfel în continuare”, a precizat Constantin Rotaru, care a spus că este total împotriva tentativele guvernanţilor, de a-şi vinde şi acţiunile pe care le mai au la societăţi vitale pentru economia naţională, cum sunt Petrom – OMV sau Distrigaz.

Despre remanierea guvernamentală, Rotaru crede că nu este nimic altceva decât „aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Partidul Democrat Liberal nu va rezista până în 2012. Remanierea guvernamentală pe care o plănuiesc guvernanţii nu va face altceva decât să aducă puţină speranţă românilor, fiind, totodată şi necesară. În mod normal, cel care va trebui să plece ar fi premierul Boc, urmat de Blaga, Berceanu…

Nu va fi cazul celui de la Agricultură, şi asta pentru că nimeni nu ştie că avem un ministru acolo. Funeriu va fi schimbat fără nici o reţinere. Să vedem ce va spune, însă, doamna Udrea, al cărei cuvânt va cântări destul de greu. Românii au nevoie de o speranţă, dar PDL nu are rezerve de cadre…Va fi aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Dacă vrem o schimbare în România, trebuie schimbată direcţia politică. Avem nevoie de un Parlament care să reprezinte interesele românilor; azi legislaţia e stufoasă, ambiguă, generatoare de corupţie…Trebuie spus STOP anarhiei şi jafului”, precizează Rotaru. (A.V.)

Leave a Response