Activele Arpechim, povară sau afacerea anului pentru Oltchim

miercuri, 23 iunie 2010

Activele Arpechim, povară sau afacerea anului pentru Oltchim

• Constantin Roibu: „PCC încearcă în continuare să forţeze preluarea Oltchim“

Reprezentanţii PCC, principalul acţionar minoritar al celui mai important combinat chimic din ţară, Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), consideră că împrumutul acordat recent de către CEC Bank, o bancă de stat, în valoare de 13,5 milioane euro şi garantat cu activele petrochimiei Arpechim nu ar avea acoperire şi compania trebuia să-l notifice la Comisia Europeană, putând avea caracter de ajutor de stat.

„Evaluările efectuate de către SHM Smith Hodgkinson sunt recunoscute de toate băncile creditoare ale Oltchim, de auditori, de instituţii financiare şi de organele competente fiscale, dar şi pe plan internaţional de către insituţiile finanţatoare. Această acţiune este perfect legală şi în conformitate cu legislaţia României şi a Uniunii Europene, ducând la îmbunătăţirea situaţiei financiare a Oltchim şi la deschiderea drumului spre finanţarea societăţii“, a precizat Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, care susţine că PCC încearcă în continuare să forţeze preluarea Oltchim.

Pachetul majoritar de acţiuni al Oltchim este controlat de Ministerul Economiei, în timp ce PCC deţine 12%.

Oltchim a preluat petrochimia Arpechim, care în trecut furniza cea mai mare parte a materiei prime către combinat, de la Petrom printr-o tranzacţie de 12,9 milioane de euro, suma incluzând activele fixe ale secţiei, stocurile de hidrocarburi şi celelalte active circulante aferente activităţii de petrochimie, precum şi 560 de angajaţi care au trecut de la Petrom la Oltchim.

Rezultatul reevaluării recente a activelor secţiei depăşeşte astfel de peste şapte ori preţul plătit de Oltchim pentru preluarea acestora.

"Oltchim a cumpărat activele petrochimiei Arpechim cu un euro, restul de până la 13 milioane de euro au reprezentat stocurile din fabrică. La negocierile cu Petrom din 2007, noi ne-am oferit să cumpărăm petrochimia în primă fază cu un euro, iar mai apoi am constatat în urma unei evaluări că aceasta are o valoare negativă şi ne-am retras. Nimeni nu a oferit în ultimii ani mai mult de un euro pentru aceste active, pe care Oltchim vrea acum să le utilizeze pentru a atrage nu ştiu câte credite", a precizat Wojciech Zaremba, directorul de dezvoltare a afacerilor al grupului german PCC.

El a mai spus că ofertele mici înaintate pentru cumpărarea activelor Arpechim se explică prin faptul că acestea sunt într-o stare avansată de uzură şi trebuie înlocuite aproape în totalitate şi, de asemenea, costurile pentru depoluarea zonei ar fi foarte ridicate.

Zaremba spune că nicio bancă privată nu acordă în prezent Oltchim împrumuturi semnificative, doar băncile de stat ajutând compania cu credite.

Oltchim intenţiona la finele anului trecut să atragă 49,6 mil. euro de la Eximbank, care de asemenea este controlată de stat, pentru a finanţa achiziţia petrochimiei Arpechim, însă împrumutul a căzut după ce PCC a atacat decizia în instanţă.
Şi de această dată, PCC a notificat Comisia Europeană şi a contestat rezultatul reevaluării activelor petrochimiei Arpechim de către compania românească.

Conducerea combinatului a anunţat recent că are nevoie de circa 15 milioane de euro pentru lucrările de reparaţii ale petrochimiei Arpechim, ultima dată avansată pentru repornirea acesteia fiind jumătatea lunii iunie. Compania mai are nevoie însă de circa 154 de milioane de euro pentru a continua să funcţioneze, iar investiţiile s-ar derula pe trei ani, respectiv câteva sute de milioane de euro pentru a pune la punct şi fabrica de la Râmnicu Vâlcea.

Sursa: www.zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe