Fiul comisarului Verdeş de la Garda Financiară vrea să pună mâna pe patrimoniul Fundaţiei de Tineret

miercuri, 16 iunie 2010

Fiul comisarului Verdeş de la Garda Financiară vrea să pună mâna pe patrimoniul Fundaţiei de Tineret

Nicu Trandafir

Rechinii imobiliari care exploatează de ani de zile pe nimic spaţiile Casei Tineretului din Râmnicu Vâlcea doresc să intre definitiv în posesia acestora la preţuri derizorii. SC Stea Luminoasă SRL şi SC Tour Imex SRL, societăţile care beneficiază  contra unor chirii modice de spaţii vaste din Casa Tineretului (mii de metri pătraţi reprezentând: sălile de discotecă, amfiteatrul în aer liber, piscina, sala de fitness etc) fac presiuni asupra Finanţelor Publice Vâlcea.

Atât Stea Luminoasă cât şi Tour Imex doresc să achite datoria FJT de 8 miliarde de lei vechi către Finanţe în schimbul acestor imobile, care valorează cel puţin dublul sumei. Patronii celor două firme sunt mână în mână cu gaşca de la conducerea FJT Vâlcea, condusă de Octavian Udrescu, un individ cu legături dubioase în lumea interlopă vâlceană.

„Ziarul de Vâlcea“ a aruncat o privire asupra structurii acţionariatului celor două societăţi şi a aflat lucruri deosebit de interesante: acţionari la SC Stea Luminoasă SRL sunt Georgescu Dumitru, Istocescu Alexandru şi (surpriză!) Verdeş Vlad Eugen, un tânăr cu talent de om de afaceri la cei 24 de ani ai săi, fiul comisarului de la Garda Financiară Vâlcea, Verdeş Vasile şi al judecătoarei de la Tribunalul Vâlcea, Verdeş Eugenia; firma Tour Imex aparţine celebrului afacerist vâlcean Constantin Ionescu, personaj care a ştiut să se învârtă în toate regimurile politice din ultimii 20 de ani. Pornind de la acest fir, redactorii noştri investighează care este implicarea comisarului Verdeş în această afacere, care se prefigura a fi un adevărat tun imobiliar.

Finanţele le-a tăiat …macaroana

Direcţia Finanţelor Publice Vâlcea a tăiat macaroana unei afaceri de zeci de miliarde de lei. Într-o adresă trimisă de Finanţe către Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea se arată: „Pentru lămurirea debitorului, a persoanelor interesate, precum şi a opiniei publice mai facem următoarele menţiuni:

a. valorificarea bunurilor prin vânzare directă (art. 161 – CPF), aşa cum a solicitat SC Stea Luminoasă SRL prin Adresa nr. 53/27.05.2010, şi pentru care şi-a dat acordul FJT Vâlcea prin Adresa nr. 304/27.05.2010, nu poate fi realizată întrucât, potrivit art. 161 alin. (1) lit. b – CPF, această metodă poate fi demarată numai înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, legea neimpunând acordul debitorului;

b. valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor, procedură cerută de SC Tour Imex Tel Net SRL prin Adresa nr. 454/28.05.2010, se poate realiza numai la solicitarea debitorului, nicidecum a unei părţi interesate (art. 160 alin. (1) – CPF), aşa cum s-a procedat în acest caz. Valorificarea bunurilor prin vânzare directă presupune parcurgerea procedurilor  stabilite de prevederile pct. 156.1 – 156.4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, care impune efectuarea publicităţii pentru transparenţa vânzării mai ales că sunt deja doi ofertanţi pentru acelaşi imobil.

În acest caz, solicitarea acordului creditorului constituie un subterfugiu al FJT Vâlcea pentru înstrăinarea voită a unei părţi din patrimoniu unei persoane prestabilite, fapt la care DGFP Vâlcea refuză să ia parte. Precizăm că acordul dat de FJT Vâlcea prin Adresa nr. 304/27.05.2010, de valorificare a unei părţi din patrimoniu prin vânzare directă în favoarea SC Stea Luminoasă, contravine prevederilor art. 20 alin. (10) din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, care stipulează: „Fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti nu pot înstrăina patrimoniul imobiliar – construcţii şi terenuri – …”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe