|duminică, decembrie 17, 2017
  • Follow Us!

Viceprimarul incompatibil îi minte cu tupeu pe râmniceni 

Viceprimarul incompatibil îi minte cu tupeu pe râmniceni

Viceprimarul Cosmin Constantinescu, dovedit cu documente de presa locală că se află într-o situaţie de incompatibilitate crasă, a susţinut cu un tupeu ieşit din comun, miercuri dimineaţa, audienţele primăriei. Constantinescu se crede un fel de „factotum“, un personaj cu puteri administrative extraordinare.

Iată cum sună comunicatul de presă ultra-pupincurist redactat de Primăria Râmnicului, referitor la audienţele viceprimarului: „În acest sens, mai mulţi locuitori din zona Ostroveni Sud au fost informaţi că lucrările complexe de introducere a utilităţilor la 38 de străzi din această zonă sunt în stadiul de proiectare şi că anul acesta vor demara efectiv lucrările, fapt care se va traduce prin creşterea calităţii vieţii celor ce locuiesc aici, atât prin racordarea la utilităţi, cât şi prin lucrările de amenajare stradală – asfaltări, bordurări, trotuare – ce vor fi realizate ulterior.

Viceprimarul Constatinescu s-a mai angajat şi pentru refacerea prin nivelare cu autogrederul şi apoi balastare pe două artere de circulaţie din municipiu, respectiv str. Cojocarilor şi str. Marin Sorescu. Nu în ultimul rând, prin eliberarea unei camere într-un apartament social locuit cu chirie de mai multe persoane, s-a aprobat o extindere de spaţiu la o familie de trei persoane care până în prezent a ocupat doar o singură cameră de 6 mp.“

Leave a Response