Sparle si soparle

miercuri, 9 iunie 2010

Sparle si soparle

• Nicu Spiridon are motive întemeiate să-şi smulgă de două ori părul din cap: prima oară pentru că a pierdut lamentabil postul de director al Serviciului Judeţean de Pază, iar acum pentru că a fost adoptată Legea nr. 88/2010 privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii. Berarul Spiridon nu a mai reuşit să îşi ţină în viaţă fabrica Bere Alutus încă vreo doi ani, asta pentru că prevederile legii nu se aplică în cazul societăţilor intrate deja în faliment. De fapt, "managementul strălucitor" al lui Nicu Spiridon a făcut ca judeţul Vâlcea să nu mai aibă nici o fabrică de bere.

• Vineri, 11 iunie, are loc o importantă întâlnire cu efecte deosebit de importante pentru viitorul industriei din Vâlcea: conducerea Oltchim, împreună cu toţi parlamentarii şi reprezentanţii Primăriei Râmnicului vor încerca să găsească soluţii de relansare la capacitate maximă a activităţii de la Oltchim.

• Locuitorii din satele Predeşti, Şerbăneasa, Linia Hanului şi Corbi din comuna Nicolae Bălcescu sunt nemulţumiţi că primarul Oprea şi Inspectoratul Şcolar au luat decizia de a închide şcolile şi de a le comasa într-una singură: în centrul comunei. "Bursucul" din primărie spune că nu mai sunt atât de mulţi copii prin comună, însă altul este adevărul. Astfel, primarul Oprea a tras sforile pentru a se comasa şcolile şi a rămâne doar o singură unitate de învăţământ: aceea de lângă casa lui.

• Se aude că ungurul Peter Kovacs, actualmente antrenor al naţionalei de handbal feminin a Turciei, este foarte aproape de a prelua banca tehnică a echipei Oltchim. Omul nu prea are performanţe sportive prea mari pentru că a ratat cu Turcia, pentru a doua oară, calificarea la un campionat european.

• Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului s-a scufundat în stele. Cureaua de transmisie dintre primărie şi presa locală a început să cam scârţâie. Uneori ne întrebăm pentru ce sunt plătiţi oamenii aceştia?

• Grădiniţa „de fiţe“ Cozia din buricul oraşului stă pe un butoi de pulbere. Am primit la redacţie o scrisoare semnată de mai mulţi părinţi. Procedăm deontologic şi în numărul următor vom pune faţă în faţă opiniile părinţilor cu cele ale conducerii acestei instituţii de învăţământ preşcolar.

• Viceprimarul Cosac din Vlădeşti se află în conflict de interse datorită afacerilor, pe care le derulează prin intermediul primăriei. Ne întrebăm de ce ţine primarul Ghiţă astfel de ipochimeni sub aripa sa protectoare? Vlădeştenii trebuie să ştie cine se află la conducerea localităţii! De aceea în curând vom prezenta în detaliu afacerile lui Cosac.

• Un parlamentar galben la culoare a început să-i înjure pe cei care i-au dat să mănânce un cozonac în trecut şi datorită cărora a ajuns parlamentar. Deţinem copii de pe toate contractele de sponsorizare dintre parlamentar şi omul de afaceri insultat pe nedrept. Păi e frumos, măi...vrăjitorule?!

• Dumitru al lui Tărăşenie s-a făcut din nou de kko pe sticla televizorului. Omul nu are habar de politică. Pe guriţă îi ies inepţii pe bandă rulantă. Întoarce-te la cartoane Miticăăă şi lasă-neeee! Şi, apropo, nu ne intimidezi cu plângerile şi pilele pe care le ai pe la poliţie şi procuratură. Eşti subţire! Punct. De-acum va trebui să ne plăteşti ca să mai scriem de tine. Şi negativ. Pa!

• Lorena, dragostea mea! Aşa cântă senatorul Romeo (la figurat vorbind) sub balconul(le) Julietei sale, artiste de TV.  După ce a făcut miliarde de lei din contracte publice, senatorul se plimbă de-acum, în plină criză, prin ţări din ce în ce mai exotice! Un neserios! Şi-i mai explicăm noi şi altele! Dar altădată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe